Ambasadorul Emil Hurezeanu se întoarce la Viena, după o discuție între Iohannis și președintele Austriei. Fusese rechemat după eșecul Schengen

 6 comentarii

La mai bine de o lună de când România și-a rechemat ambasadorul de la Viena, după ce Austria a blocat aderarea țării noastre la spațiul Schengen, Klaus Iohannis a decis retrimiterea lui Emil Hurezeanu la post, anunță Administrația Prezidențială. Acest lucru vine ca urmare a unei discuții telefonice avute joi de președintele României cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen.

Administrația prezidențială transmite că discuția a fost inițiată de partea austriacă.

Totodată, a dat de înțeles că decizia de a-l retrimite pe Hurezeanu la Viena reprezintă o concesie, „un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluții constructive și de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile”.

„În urma discuției cu președintele Van der Bellen, președintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în țară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022” și „a transmis omologului austriac că votul negativ exprimat de Austria în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind aderarea României la spațiul Schengen a produs dezamăgire în rândul cetățenilor români”, a transmis Administrația Prezidențială.

Conform comunicatului, Klaus Iohannis a adus în discuție, în timpul convorbirii cu președintele austriac, interesul direct și prioritar al țării noastre ca poziția actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil și a exprimat deschiderea autorităților române de a lucra împreună pentru a implementa soluțiile identificate pentru reducerea migrației ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    dante69 19.01.2023, 18:55

    Discutat înseamnă că președintele Austriei a spus ceva iar Iohannis a citi o replică de pe o foaie da hârtie. Fiindca personal nu-mi dau seama cum președintele nostru ar discuta pur și simplu.

  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 19.01.2023, 20:00

    De cea mai mare urgență era să se întoarcă marele diplomat Hurezeanu la postul binecuvenit, că doar nu era să rămână fără coledzi. După performanțele de până acum era mai mare păcatul să-l țină sechestrat în țară, ca să-i oftice pe austrieci că nu se mai pot bucura de el.

  • Avatar comentarii

    malganis 19.01.2023, 21:36

    Are motiv sa il mai retraga (inca) o data !....

  • Avatar comentarii

    Copenhaga1970 19.01.2023, 22:29

    Un erudit promovat de unul și mai mare (Mihnea Constantinescu). Nu ne referim aici la cum stau epoletii sub tricoul polo.

  • Avatar comentarii

    seaman651 20.01.2023, 00:42

    Ambasadorul roman va fi expus in muzeu, iar austriecii vor fi invitati sa vina sa puna mana pe Vasilica, sa aibe noroc tot anul.

ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește