Klaus Iohannis, despre revenirea la starea de urgență: “Vreau să cred că există altă soluție”

Comentează

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că reintrarea țării în starea de urgență este ”ultima soluție” pentru gestionarea crizei coronavirusului, deoarece ar duce la îngrădirea unor drepturi și ar sufoca economia. Șeful statului crede că, dacă românii vor respecta normele sanitare, pandemia poate fi controlată.

”Decizia reintrării în starea de urgență se poate lua doar dacă specialiștii îmi spun că nu există altă soluție. Vreau să cred că există altă soluție. Vreau să cred că românii vor respecta normele și nu vom ajunge să nu putem controla răspândirea bolii. Sunt încrezător că împreună vom reuși să stăpânim rezonabil evoluția. Reintrarea în starea de urgență e o ultimă soluție, când nu mai avem nici o altă posibilitate să reintrăm în zona de control a pandemiei”, a transmis șeful statului.

Daţi-mi voie să consider reintrarea în starea de urgenţă, care ar afecta şi libertăţi, şi drepturi civile, care ar inhiba din nou viaţa economică, să consider asta ca o ultimă soluţie, când nu avem nici o altă posibilitate să reintrăm într-o zonă de control a pandemiei.Klaus Iohannis:

”Sunt încrezător că împreună vom reuşi să stăpânim această epidemie rezonabil, să nu mai avem o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate în perioada următoare”, a mai spus şeful statului la Palatul Cotroceni, în conferinţă de presă.

”E nevoie de respectarea regulilor sanitare de către toată lumea, dar haideţi să nu confundăm acţiunea generală cu acţiunea punctuală a unor persoane care nu au înţeles nimic”, a completat Klaus Iohannis.

”Vreau să menţionez că joi am o întâlnire cu ministrul de interne şi şeful DSU, pentru o analiză la zi a situaţiei. Este, după părarea mea, un moment critic, în contextul în care s-au atins aproape 1.200 de cazuri pe zi, situaţia este extrem de gravă. Să fim conştienţi de necesitatea imperativă a ţinerii epidemiei sunt control”, a conchis președintele.

E clar că trebuie făcut ceva. Prima e masca. Cealaltă măsură e distanțarea fizică. Până la urmă, trebuie să fim realiști: vrem să dăm frâu liber bolii ca să ajungem o națiune bolnavă sau vrem să îngrădim pandemia?Klaus Iohannis:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
MONDEN
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR care vine la serviciu cu un Porsche. Sorina Matei, șefa interimară: „Are mai multe rude angajate pe bani publici”
MasterChef Romania
16:30
MasterChef, 6 octombrie 2026. Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea primesc șansa să se răzbune pe Florin Dumitrescu
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Sănătate
19:00
Miracol la Spitalul ,,Grigore Alexandrescu”: un băiat născut fără o ureche a auzit pentru prima dată, după o premieră medicală
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Analiză
18:51
Invazia chinezilor: Salonul Auto București aduce o premieră europeană, lansări noi, bolizi, roboți și reduceri de prețuri
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
16:40
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Un avion Ryanair
16:34
Regulă nouă pentru pasagerii Ryanair, începând de luna viitoare. Compania închide mai devreme ghișeele de check-in și predare a bagajelor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
17:03
Primele imagini cu Vlad Băltățeanu, suspectul în cazul crimei din Vâlcea. Bărbatul de 30 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor români
Combinatul de îngrășăminte Azomureș
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
Cristela Georgescu rupe tăcerea despre momentele prin care a trecut familia sa. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
16:21
Cristela Georgescu a dat explicații la DIICOT în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de o înșelăciune de 1,1 milioane de euro
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român