Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Anului Nou. Şeful statului a mulţumit românilor pentru responsabilitatea în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi subliniază că reîntoarcerea la normalitatea de dinainte de pandemia de COVID-19 este tot mai aproape.
"Dragi români, ne aflăm la finalul unui an extrem de dificil, în care viața noastră a fost schimbată radical de o pandemie fără precedent. Vă mulțumesc pentru responsabilitatea de care ați dat dovadă și pentru implicarea în efortul comun de a limita răspândirea acestui teribil virus și de a-i proteja pe semenii noștri. Din păcate, prea mulți oameni au pierdut lupta cu boala și gândurile mele se îndreaptă acum și către familiile îndoliate", spune Klaus Iohannis, conform comunicatului transmis de Administraţia Prezidenţială.
"Un mesaj special de apreciere și recunoștință transmit medicilor și personalului medical, care au muncit până la epuizare și continuă să o facă pentru a salva vieți", adaugă Klaus Iohannis.
Privim spre Noul An cu multă speranță și încredere că vom trece cu bine peste această grea încercare. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipsește tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi. Să continuăm să fim responsabili, pentru ca acest obiectiv al nostru să devină realitate cât mai curând! Vă doresc tuturor multă sănătate și un An Nou fericit! La mulți ani!Klaus Iohannis: