Rușii și ucrainenii au convenit să creeze culoare pentru evacuarea civililor. A treia rundă de negocieri, săptămâna viitoare

Comentează

A doua rundă de negocieri între delegațiile rusă și ucraineană a avut loc joi, 3 martie, într-un loc aflat la granița dintre Belarus și Polonia, relatează The Guardian. Partea ucraineană a cerut Rusiei încetarea imediată a focului și un „coridor umanitar” pentru evacuarea civililor din prima linie a frontului. S-a ajuns la o înțelegere doar în ceea ce privește evacuarea civililor. Părțile au stabilit ca discuțiile să fie continuate într-o a treia rundă, săptămâna viitoare.

UPDATE ora 20.45. A treia rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, probabil luni, 7 martie, potrivit Reuters.

În ceea ce privește coridoarele umanitare, consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a precizat că aceste se vor creea numai în anumite zone, unde va fi posibilă încetarea focului pe toată durata evacuării.

De asemenea, cele două părți au ajuns la o înțelegere cu privire la livrarea de medicamente și alimente în locurile în care aveau loc cele mai intense lupte, relatează The Guardian.

UPDATE ora 19.57. Șeful delegației ruse, Vladimir Medinsky, a anunțat, la încheierea întâlnirii, că Federația Rusă și Ucraina au discutat în detaliu chestiuni umanitare, militare și problema unei viitoare reglementări politice, informează TASS.

Șeful delegației ruse a calificat acordurile la care au ajuns în negocierile cu delegația ucraineană un progres semnificativ. Federația Rusă și Ucraina au convenit asupra unor coridoare umanitare pentru ieșirea populației și o posibilă încetare temporară a focului, a confirmat Medinsky.

„A treia rundă de negocieri cu Ucraina va avea loc în zilele următoare. Acordurile cu Ucraina pot necesita eforturi parlamentare, inclusiv ratificarea. Acordurile dintre Federația Rusă și Ucraina vor fi stabilite la cel mai înalt nivel în viitorul apropiat”, a spus președintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale a Dumei ruse Leonid Slutsky.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că problemele independenței Ucrainei, NATO, armele nucleare nu ar trebui să fie decise doar de Federația Rusă, ci restul lumii, potrivit acestuia, s-a dovedit a fi indecis și a întârziat cu asta.

Leonid Slutsky nu a exclus posibilitatea de a mai organiza câteva runde de negocieri cu delegația ucraineană.

UPDATE ora 19.40. Ucraina și Rusia au convenit pentru o a treia rundă de negocieri care să aibă loc în curând, a anunțat un negociator ucrainean, citat de Reuters, anunță The Guardian.

Oficialul ucrainean a dezvăluit că Ucraina nu a obținut rezultatele pe care a contat, dar că ambele părți au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea comună a coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor.

„A doua rundă de negocieri s-a încheiat. Din păcate, rezultatele nu sunt cele dorite de Ucraina. Există o soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare", a precizat consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak.

UPDATE ora 16:55: A două rundă a negocierilor dintre Ucraina și Rusia a început în zona frontierei polono-belaruse, informează agenția TASS.

Punctele cheie de pe agendă puse pe masă de delegația ucraineană sunt: încetarea imediată a focului, un armistițiu și coridoare umanitare care să le permită civililor să părăsească localitățile bombardate constant de armata rusă.

Au apărut și primele poze cu cele două delegații de la masa negocierilor. Imaginile a fost publicate de Ministerul de Externe al Belarusului și de consilierul prezidenţial ucrainean, Mihailo Podoliak, pe Twitter. Cele două delegații și-au dat mâna înainte de a se așeza pentru a începe negocierile, notează CNN.

⚡️⚡️⚡️??????Second round of Russia-Ukraine talks kick off in Belarus pic.twitter.com/xqfyrZ5gs1— Belarus MFA ?? (@BelarusMFA) March 3, 2022 
Start talking to Russian representatives. The key issues on the agenda: 
1. Immediate ceasefire 
2. Armistice 
3. Humanitarian corridors for the evacuation of civilians from destroyed or constantly shelled villages/cities. pic.twitter.com/Pv0ISNjsod— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) March 3, 2022 

UPDATE ora 16:25: Delegația ucraineană a ajuns cu elicopterul pentru discuții cu omologii ruși la Belarus, informează The Guardian, citând agenția TASS. Totodată, au apărut și imagini cu sala unde urmează să aibă negocierile, distribuite de Ministerul de Externe al Belarusului. Sala este similară cu cea unde s-a desfășurat prima rundă de negocieri.

⚡️??????“Hunter’s house” is ready to host second round of Russia-Ukraine negotiations pic.twitter.com/RkPVHBbAEF— Belarus MFA ?? (@BelarusMFA) March 2, 2022 

UPDATE ora 14:18: Negocierile au loc în regiunea Brest din Belarus, așa cum era planificat, a anunțat șeful delegației ruse Vladimir Medinsky, citat de agenția TASS.

Potrivit acestuia, propunerile Federației Ruse către Ucraina includ aspecte umanitare, politice și militaro-tehnice. "Delegația rusă are propunerile grupate în trei pachete. Se referă la aspectul militar-tehnic, umanitar, internațional și politic” a spus Medinsky.

O delegație ucraineană se deplasează cu elicopterul pentru a se întâlni cu omologii ruși, iar negocierile ar urma să înceapă în câteva ore, a anunțat consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak, citat de Reuters. Anterior, Rusia anunța că a doua rundă de discuții va începe la ora 14:00.

UPDATE ora 13:00: Rusia a anunțat că negocierile vor începe la ora 14.00, relateză Reuters. Delegația ucraineană nu a făcut încă nicio declarație.

UPDATE ora 7.50: Potrivit agenției ruse RIA Novosti, citată de Ukrainska Pravda, în discuțiile ruso-ucrainene se va vorbi, printre altele, și despre o „o încetare a focului”.

UPDATE 3 martie, ora 7.15: Potrivit agenției de presă Ukrinform, care citează Biroul Președinției, negocierile vor avea loc în Belovejskaia Pușcia (Oblastul Svislah), un parc național care aflat la frontiera polono-belarusă, la circa 70 de kilometri nord de Brest (Belarus) și la 62 kilometri sud-est de Białystok (Polonia).

UPDATE ora 22.00: O delegație ucraineană a plecat pentru a doua rundă de discuții cu Rusia, a declarat miercuri pentru Reuters consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak.

Oficialii ruși spun că se așteaptă ca negociatorii ucraineni să sosească la graniță pentru următoarea rundă de discuții de pace, joi dimineață. Negociatorul-șef al Moscovei, Vladimir Medinsky, a declarat presei ruse că delegația ucraineană a părăsit capitala Kiev și că trupele ruse asigură un coridor de securitate pentru delegați, potrivit BBC.

Prima rundă a negocierilor a avut loc luni, la Gomel, la granița dintre Ucraina și Belarus, și a durat cinci ore. Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, a declarata, la finalul întâlnirii, că discuțiile cu partea rusă au fost foarte „dificile” și că rușii își păstrează retorica „părtinitoare” despre agresiunea pe care au comis-o împotriva Ucrainei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
05:30
„Avionul condamnaților”: furtună, echipaj schimbat, ușă defectă, ciocnire cu un tractor de remorcare și anulare, în SUA. „Haos de 12 ore. Unii au plecat după 25”
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”