„Laboratoarele, eu cred că este corect, și așa am vorbit cu domnul ministru de interne (n.red. Cătălin Predoiu), este corect să rămână la IML. De aceea am venit și am avut ședința comună și cu domnul ministru al sănătății, care deja a informat parte din presă că avem un program deja semnat cu Banca Mondială de aproximativ 40 de milioane de euro pentru toate cele șase centre regionale și cele vreo 22 sau 24 de zone din țară”, a spus Ciolacu după deschiderea depozitului automatizat PepsiCo din localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov.

El a adăugat că „trebuie să recunoaștem că există acest fenomen în România, cum există în toate țările dezvoltate” și că este nevoie de „o abordare profesionistă și o logistică la dispoziția statului , astfel încât rezultatele să fie rapide”.

Cu referire la controversata OUG 84/2024 care schimbă Codul Rutier referitor la controalele antidrog ale șoferilor, șeful Guvernului a spus că MAI și Ministerul Justiției trebuie să găsească o soluție prin care șoferii să primească înapoi permisul reținut după drugtest, dacă rezultatele de la IML nu vin în 72 de ore.

„Cred că e rostul Ministerului de Interne și Ministerului Justiției să găsească o soluție. Eu voi veni cu o modificare, așa cum am anunțat-o, la Ordonanță, ca în maximum 72 de ore să fie răspunsul dat de la IML. Și, în cazul în care statul român nu se încadrează, va restitui, după această perioadă, permisul, urmând, după analizele finale și după rezultat, să pună în aplicare legea. E un lucru corect”, a spus Marcel Ciolacu.

EXCLUSIV Daniel Moldoveanu rămâne doctor la Academia SRI, cu ajutorul Înaltei Curți, deși a copiat 10.442 de cuvinte. Artificiul prin care orice teză plagiată mai veche de 2016 rămâne valabilă
Recomandări
EXCLUSIV Daniel Moldoveanu rămâne doctor la Academia SRI, cu ajutorul Înaltei Curți, deși a copiat 10.442 de cuvinte. Artificiul prin care orice teză plagiată mai veche de 2016 rămâne valabilă

Modificarea la OUG se va face în viitoarea ședință a Guvernului, de joi, 11 iulie.

MAI a vrut laboratoare de teste antidrog și la Poliție, nu doar la IML

Pe 6 iulie, Poliţia Română a transmis că durata prea mare a analizării probelor biologice la IML a determinat MAI să introducă posibilitatea să aibă laboratoare proprii pentru analize și pentru a emite cât mai repede un rezultat.

„Deși până în prezent, în legislația anterioară, nu era atributul Poliției Române, acum, în noua legislație, există această posibilitate și cu siguranță timpul de primire a rezultatelor va fi mult mai rapid”, a precizat IGPR.

Totul a venit în contextul modificării Codului Rutier, care prevede acum amenzi pe baza înregistrărilor video ale polițiștilor și șoferilor și noi prevederi privind testarea pentru consum de alcool.

Executivul a modificat recent Codul Rutier prin OUG 84 care prevede că șoferii care nu acceptă să sufle în drugtest sunt lăsați fără permisul auto până vin rezultatele de la IML, lucru care se întâmplă cu întârziere. Totodată, exista posibilitatea ca testele făcute pe loc cu drugtestul să dea rezultate fals pozitive dacă șoferii iau medicamente pentru răceală precum Nurofen sau Paracetamol Sinus. Aceste lucruri au generat nemulțumiri și au fost criticate de șoferi, de societatea civilă și de medicii legiști.

Visezi să ajungă copilul tău ca David Popovici? Unde îl poți duce la înot și cât costă
Recomandări
Visezi să ajungă copilul tău ca David Popovici? Unde îl poți duce la înot și cât costă

Legiștii au respins varianta propusă de MAI și adoptată de Guvern, anume ca analizele toxicologice să se facă și în laboratoarele MAI, nu doar la IML, ca până acum.

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a declarat luni, 8 iulie, că premierul Marcel Ciolacu a cerut ca până la ședința de joi să existe un act normativ prin care șoferii cărora le-a fost reținut permisul în urma testării cu drugtest-ul să îl primească înapoi, dacă rezultatele de la IML nu vin în 72 de ore.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce se întâmplă de fapt în Santorini. Mulțimi uriașe de turiști coboară de pe feribot și se înghesuie pe străduțe. VIDEO
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă de fapt în Santorini. Mulțimi uriașe de turiști coboară de pe feribot și se înghesuie pe străduțe. VIDEO
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Cum au văzut părinții lui David Popovici finala de bronz. Nu s-au întâlnit deloc cu copilul lor de când au ajuns la Paris: „L-au lăsat să își facă treaba”
Libertateapentrufemei.ro
Cum au văzut părinții lui David Popovici finala de bronz. Nu s-au întâlnit deloc cu copilul lor de când au ajuns la Paris: „L-au lăsat să își facă treaba”
Gigantul german care va deschide un mare centru tehnologic în România. Se vor face angajări masive, mii de oameni vor avea locuri de muncă și salarii foarte bine plătite
FANATIK.RO
Gigantul german care va deschide un mare centru tehnologic în România. Se vor face angajări masive, mii de oameni vor avea locuri de muncă și salarii foarte bine plătite
Maghiarul Nandor, după ce Popovici i-a luat bronzul la o sutime de secundă: „Asta mă va durea o perioadă”
GSP.RO
Maghiarul Nandor, după ce Popovici i-a luat bronzul la o sutime de secundă: „Asta mă va durea o perioadă”
Cele mai benefice alimente românești pentru creier. Costă între 1.49 de lei și 7.99 de lei. Vlad Ciurea le recomandă: ”Fac bine”
FANATIK.RO
Cele mai benefice alimente românești pentru creier. Costă între 1.49 de lei și 7.99 de lei. Vlad Ciurea le recomandă: ”Fac bine”
Carmen Brumă, ședință foto fără sutien, la 47 de ani! Imaginile fac senzație pe internet! Iubita lui Mircea Badea are o siluetă impecabilă / FOTO
Unica.ro
Carmen Brumă, ședință foto fără sutien, la 47 de ani! Imaginile fac senzație pe internet! Iubita lui Mircea Badea are o siluetă impecabilă / FOTO
Alte patru nume votate la FRF, după refuzul lui Gică Hagi! Surpriză: selecţionerul poate veni din Superliga | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Alte patru nume votate la FRF, după refuzul lui Gică Hagi! Surpriză: selecţionerul poate veni din Superliga | EXCLUSIV
Momentul în care băiatul de 16 ani urcă la volan, chiar înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii au făcut schimb de locuri la 200 m distanță de locul tragediei
Observatornews.ro
Momentul în care băiatul de 16 ani urcă la volan, chiar înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii au făcut schimb de locuri la 200 m distanță de locul tragediei
Horoscop 2 august 2024. Scorpionii sunt tentați să încalce regulile general acceptate pentru a ajunge la o finalitate în proiectele la care lucrează
HOROSCOP
Horoscop 2 august 2024. Scorpionii sunt tentați să încalce regulile general acceptate pentru a ajunge la o finalitate în proiectele la care lucrează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI