Senatul SUA a votat pentru achitarea lui Donald Trump în dosarul Ucraina. Un singur republican împotriva președintelui

Comentează

Senatul SUA, dominat de republicani, a votat miercuri fără emoții pentru achitarea lui Donald Trump în dosarul Ucraina, în care este acuzat de abuz de putere și obstrucționarea Congresului. Un senator republican, Mitt Romney, a susținut totuși condamnarea președintelui pentru abuz de putere, o lovitură simbolică importantă pentru liderul de la Casa Albă.

UPDATE 00.10: Prima reacție a președintelui american a venit la scurt timp după achitarea sa, printr-o postare pe Twitter. Donald Trump a repostat un video realizat de revista Time, în care apar simboluri de campanie ale acestuia din 2024, 2028 și așa mai departe.

 

Ulterior, acesta a anunțat, într-un alt tweet, că va face mâine o declarație de presă de la Casa Albă, în care va discuta „victoria țării noastre asupra farsei de a fi pus sub acuzare”.

 

Un proces lung, care a început cu ancheta democraților din Camera Reprezentanților și a continuat cu votul din decembrie pentru punerea sub acuzare, s-a încheiat așa cum era de așteptat cu achitarea președintelui, mulțumită majorității de care dispune în camera superioară a Congresului.

Procedura a fost una divizivă, iar sondajele au arătat că nu a schimbat cu mult opinia publicului asupra vinovăției sau nevinovăției președintelui.

În ciuda speranței democraților că procesul va avea un efect asupra alegerilor din noiembrie, este greu de spus dacă acest lucru se va realiza.

De fapt, un ultim sondaj de opinie Gallup a arătat chiar zilele trecute că Trump se bucură de o popularitate de 49%, cel mai mare rating de la preluarea mandatului, în 2017.

Omul care i-a stricat petrecerea președintelui este senatorul Mitt Romney, singurul republican care a votat condamnarea lui Trump pentru abuz de putere.

Lipsit de relevanță pentru rezultatul final, votul lui Romney a avut totuși un ecou puternic în presa americană și a atras atacurile vehemente ale republicanilor, semn că președintele, care se baza pe susținerea deplină a partidului, nu a fost mulțumit de gestul senatorului de Utah.

În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de ''abuz de putere'' pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea anchetării lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, iar acuzaţia de ''obstrucţionare a Congresului'' ar rezulta din încercările liderului american de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

Donald Trump este al treilea președinte, după Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1988, împotriva căruia Congresul a declanşat procedura de impeachment. În ciuda achitării, punerea sub acuzare va rămâne o pată neagră pentru mandatul lui Trump.

UPDATE 23.35: Senatul a votat achitarea lui Trump pentru al doilea cap de acuzare, iar de data aceasta, Mitt Romney s-a aliniat cu partidul din care face parte.

Vot final: 53-47 pentru achitare.

UPDATE 23.30: Senatorii au început acum să voteze pentru al doilea cap de acuzare în dosarul Ucraina: obstrucționarea Congresului.

UPDATE 23.20: Este oficial, Senatul l-a achitat pe Trump pentru primul cap de acuzare, abuz de putere.

52 de senatori au votat pentru achitare și doar 48 pentru condamnare.

Mitt Romney a fost singurul senator care nu a votat conform liniei partidului.

Senatul SUA a votat pentru achitarea lui Donald Trump FTO: EPA

UPDATE 23.16: Mitt Romney s-a ținut de cuvânt și a votat pentru condamnarea lui Donald Trump.

Este primul senator din istoria SUA care a votat pentru condamnarea unui președinte din același partid.

UPDATE 23.12: Senatul votează acum pentru primul cap de acuzare: abuz de putere.

Este nevoie de 67 de senatori pentru condamnarea și demiterea președintelui.

UPDATE 23.10: Senatorii democrați Joe Manchin și Krystin Sinema au anunțat amândoi în mod oficial că vor vota pentru condamnarea lui Trump în cazul ambelor capete de acuzare.

Cum cei doi erau singurii suspectați că ar putea face notă discordantă, este clar acum că Partidul Democrat se va poziționa integral împotriva președintelui.

UPDATE 23.00: Liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, i-a acuzat pe democrați că nu vor să accepte rezultatul votului din 2016.

”Aici vreți să ajungeți? Președintele nu este cu adevărat președinte, iar achitarea nu este cu adevărat achitare?”, a întrebat el?

”Această punere sub acuzare partizană se încheie azi. Dar partizanatul nu va lua sfârșit”, a concluzionat oficialul republican.

UPDATE 22.55: Votul anunțat de Mitt Romney a luat prin surprindere Casa Albă, au precizat doi oficiali din administrața Trump pentru CNN.

Decizia lui Romney este o lovitură neplăcută pentru președinte care până acum a subliniat constant că Partidul Republican este unit în susținerea sa.

UPDATE 22.45: Doi senatori democrați centriști ar putea ”trăda” linia partidului pentru a vota în favoarea achitării lui Trump, oferindu-i acesta aparența că a fost susținut de o majoritate bipartizană.

Este vorba, potrivit BBC News, de Joe Manchin, senator din Virginia de Vest, care a mai votat pentru republicani în trecut, și de Krystin Sinema, din Arizona, dintr-o zonă puternic republicană, care încearcă astfel să își conserve electoratul.

UPDATE 22.35: Chris Wallace, moderator Fox News, postul favorit al președintelui, a sintetizat ce înseamnă decizia lui Mitt Romney: ”Război!”

 

Majoritatea senatorilor republicani au semnalat deja că vor vota pentru achitarea lui Donald Trump pentru ambele capete de acuzare - abuz de putere și obstrucționarea Congresului în dosarul Ucraina, în care este suspectat că a cerut Kievului să îl ancheteze pe rivalul său politic, Joe Biden, potrivit Politico.

Deznodământul era destul de clar de la început, în condițiile în care niciun republican nu a susținut votul din Camera Reprezentanților din decembrie, când Trump a fost pus sub acuzare.

Singur, cel puțin până acum, senatorul de Utah Mitt Romney a anunțat că va vota pentru condamnarea și demiterea președintelui, înfruntând astfel linia partidului.

Romney, un critic al lui Trump, a declarat că este conștient de faptul că va avea de suferit în urma deciziei, dar a subliniat că tentativa de corupere a alegerilor este un asalt la adresa Constituției pe care nu îl poate trece cu vederea.

Donald Trump este vinovat de un ”îngrozitor abuz asupra încrederii publice”, a spus Romney.

Ancheta va continua

Ar fi fost nevoie de o majoritate de două treimi în camera superioară pentru ca președintele să fie destituit. Un rezultat imposibil, ținând cont că Senatul are în prezent 53 de republicani, 45 de democrați și doi independenți, care votează alături de aceștia din urmă.

Democrații sperau cel mult că audierea unor martori relevanți în anchetă, precum fostul consilier pentru Securitate Națională, John Bolton, ar putea influența opinia publică. Republicanii au blocat însă audierile.

Totuși, Camera Reprezentanţilor intenţionează să continue investigaţia care îl vizează pe Trump, inclusiv după achitarea acestuia. John Bolton va fi citat ca martor în cadrul acestei anchete, au precizat oficialii democrați, potrivit CNN.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
19:48
Protestele elevilor din Franța au scos în stradă peste 260.000 de oameni. Guvernul Lecornu, sub presiunea blocajelor și a pagubelor uriașe
19:45
Cum a fost îngropat Dosarul 10 August. Anchetă Recorder: faptele se prescriu după opt ani de la violențele din Piața Victoriei
19:11
Când pornim centrala termică toamna și la ce temperatură trebuie setată pentru facturi mici la gaz
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește