O dovadă în acest sens, spune președintele Belarusului, stă căderea unei rachete pe teritoriul Poloniei, despre care iniţial Occidentul a crezut că este de provenienţă rusească, dar care a ajuns la concluzia că ar fi putut proveni de la sistemul defensiv ucrainean, transmite EFE, citată de Agerpres.
„Toate agenţiile forţelor de securitate remarcă o creştere a numărului de provocări în apropierea frontierei de stat. Ucraina, sub orice pretext, încearcă să târască trupele statelor membre ale NATO în conflict”, a susţinut joi Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei reuniuni cu privire la situaţia politico-militară din proximitatea Belarus.
Lukaşenko a insistat că Belarusul „a reuşit până acum să evite ca un adversar potenţial să folosească forţa militară împotriva ţării” sale.
Totuşi, acesta a cerut agenţiilor de apărare din Belarus să continue să monitorizeze constant orice indiciu privind o posibilă „pregătire a unei agresiuni directe împotriva ţării noastre”.
Pe 15 noiembrie, o rachetă a căzut în satul Przewodow din Polonia, la circa 6 km de granița cu Ucraina, chiar în ziua în care Ucraina a fost lovită de 100 de rachete rusești. Explozia a provocat moartea a două persoane.
A doua zi, președintele polonez Andrzej Duda a declarat că racheta a fost „probabil un incident nefericit” și că nu există dovezi care să indice că racheta a fost trasă din Rusia. De altfel, Rusia a negat că rachetele sale au trecut dincolo de granița ucraineană.
ivryernest 01.12.2022, 19:57
Sau viceversa ?