Soția spionajului militar ucrainean, Marianna Budanova, a fost otrăvită cu metale grele, scrie presa de la Kiev

 13 comentarii

Marianna Budanova, soția șeful serviciului de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a fost internată în spital, după ce a fost otrăvită cu metale grele, a declarat, marți, o sursă din departament pentru agenția ucraineană Ukrinform.

„Marianna Budanova a fost otrăvită cu metale grele. Cel mai probabil a fost otrăvită cu mâncare. În prezent, ea se află sub tratament medical. Este mai bine acum, a trecut de prima etapă de tratament”, a spus o sursă pentru Ukrainska Pravda.

Potrivit unei alte surse militare ucrainene, „aceste substanțe nu sunt folosite în niciun fel în viața de zi cu zi sau în treburile militare”, iar prezența metalelor grele în organismul Mariannei Budanova pot „indica o tentativă deliberată de otrăvire”.

Contactat de Ukrinform, serviciului de presă al serviciului de informații militare din Ucraina (GUR) a transmis că va da publicității informații despre acest caz în viitorul apropiat.

De când conduce serviciul militar ucrainean de spionaj, au existat numeroase tentative eșuate de atentat la viața lui Kirilo Budanov.

Printre acestea, un atentat cu bombă asupra mașinii sale, în care atacatorul a fost aruncat în aer.

„Singurul lucru pe care îl pot spune este că nu s-au oprit să încerce, dar repet – totul este în zadar”, a afirmat Kirilo Budanov.

La sfârșitul lunii mai, o lovitură aeriană rusă a lovit sediul său din peninsula Ribalski din Kiev, declanșând relatări ale presei ruse potrivit cărora ar fi fost grav rănit.

Comemorarea Holodomorului în Ucraina, Foto: Hepta

La sfârșitul lunii mai, aeronavele rusești au lovit sediul său din Kiev, ceea ce a făcut ca presa rusă să spună că ar fi fost rănit grav. Budanov a minimalizat aceste știri.

„Nu a fost prima lor încercare. După cum puteți vedea, suntem înapoi aici, în încăperile principale ale acestei clădiri. Când erați afară, puteți vedea oameni mergând și lucrând normal”, a spus Kirilo Budanov.

FOTO: Marianna Budanova/YouTube

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    piciusz 28.11.2023, 13:52

    pacat ca au de suferit cei neimplicati

  • Avatar comentarii

    Dori.l 28.11.2023, 14:40

    Stiu si eu... putina propaganda.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 28.11.2023, 15:31

    Că o fi adevărat sau nu, asta nu se știe, cert este faptu' că astfel de lucruri se întâmplă..! ?

  • Avatar comentarii

    CosminLS 28.11.2023, 16:36

    Otrăvită de către ruși sau de către ucraineni? Căci nici cei din urmă nu se dau în lături de la asasinate - de exemplu Daria Dugina.

  • Avatar comentarii

    ionels 28.11.2023, 17:30

    Tot ceva tradatori prorusi au fost implicati.

ALTE ȘTIRI
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
MONDEN
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
Cristian Manea Sursa foto: Facebook/ Cristian Manea
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
15:50
Stegarul Dac a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale