Măşti de gaze, piloni de delimitare şi calculatoare, pe lista de achiziţii a Camerei Deputaţilor

Comentează

Camera Deputaţilor vrea să achiziţioneze, în cadrul unei licitaţii publice, măşti de gaze, piloni de delimitare a spaţiului, echipamente pentru afişare digitală, calculatoare, informează Agerpres.

Camera Deputaţilor vrea să cumpere 600 de măşti contra gazelor, în valoare estimată de 252.100,84 lei, potrivit e-licitaţie.ro. Modalitatea de desfăşurare a licitaţiei este online, în procedură simplificată, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Camera Deputaţilor precizează, într-un comunicat, că înlocuirea echipamentelor vechi (ca urmare a depășirii termenului de folosire în condiții optime, impus de producător, precum și a lipsei de pe piață a filtrelor pentru aceste modele) reprezintă o obligație a instituțiile publice, conform legislației în vigoare.

"Stocul de măști contra gazelor, respectiv cel de cartușe necesare acestora, trebuie reinnoite periodic, conform legislației în vigoare. Totodată, legea impune instituțiilor publice să prevadă, anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuielile necesare desfășurării activităților de protecție civilă. Menționăm faptul că suma publicată în SEAP reprezintă o valoare estimată, prețul final urmând să fie stabilit după depunerea ofertelor, criteriul de contractare fiind prețul cel mai mic", mai arată Camera Deputaţilor.

De asemenea, instituţia achiziţionează şi 360 de piloni de delimitare, în valoare estimată de 302.521 lei. Dintre aceştia, 300 sunt cu bandă retractabilă pentru interior şi pentru exterior, iar 60 sunt popici de delimitare a spaţiului.

Calculatoare de aproape 900.000 de lei

O altă achiziţie se referă la 192 de calculatoare, dintre care 80 sunt calculatoare desktop pentru activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor, 40 - calculatoare laptop pentru pregătirea documentelor în timpul şedinţelor din plen, Biroului permanent şi din comisii, 70 - calculatoare laptop şi 2 calculatoare laptop pentru dezvoltare aplicaţii IOS.

Valoarea totală estimată a contractului este de 899.159,66 lei.

Instituţia mai achiziţionează servicii de suport tehnic al echipamentelor de securitate pentru protecţie trafic web, pentru acces la serverul de poştă electronică şi pentru acces la internet a utilizatorilor, în valoare estimată de 394.957,98 lei, şi echipamente informatice (computer portabil intervenţie, staţii de lucru, laptop pentru editare foto-video) - 444.537,83 lei.

Alte achiziţii se referă la 100 de echipamente de afişare pentru informatii digitale/receptoare TV, în valoare estimată de 210.000 lei, lucrări de reparaţii la porţile de acces în Palatul Parlamentului şi în diferite spaţii - 2.802.521,00 lei, precum şi accesorii şi componente computere - 261.302,53 lei.

Camera Deputaţilor intenţionează să încheie pe 2 ani şi un acord cadru pentru furnizare de materiale, scule şi dispozitive uzuale în valoare estimată de 447.015,13 lei.

Totodată, Senatul achiziţionează servicii de mentenanţă la sistemele din sala de plen - 586.554,62 lei. Modalitatea de desfăşurare a licitaţiei este online, în procedură simplificată, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate - preţ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Coman
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
20:53
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
21:30
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
21:13
S-a verificat dacă este semnal la telefon, pe Autostrada Sibiu-Pitești, în tunelul dublu pe sub dealul Momaia
21:11
Trei ani de la atacurile din 7 octombrie: Israelul trebuie să elimine încă 2.000 de „teroriști Hamas”. „Îi vom prinde pe toți”, afirmă Benjamin Netanyahu
20:46
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român