GRECO, raport critic la adresa României: Progrese insuficiente în combaterea corupţiei! Recomandarea de a se renunța la înființarea Secției speciale, complet ignorată

Comentează

Din rapoartele GRECO, publicate astăzi de Ministerul Justiţiei (MJ), reiese faptul că România a făcut puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi a procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar. Însă experții GRECO și-au exprimat, în mod special, preocuparea profundă în legătură cu Secția specială pentru anchetarea magistraților.

  • GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției), organism al Consiliului Europei, a fost înființat în anul 1999 pentru ameliorarea capacității statelor membre de a lupta contra corupției. GRECO, care este, de asemenea, deschisă pentru statele non-europene, are în prezent 49 de membri (48 de state europene și Statele Unite ale Americii).

UPDATE - ora 11.05: Specialiștii GRECO atrag atenția că și Comisia de la Veneția și Comisia Europeană, în ultimul raport MCV, au blamat noua structură de parchet. Astfel, cele mai dure critici sunt aduse Secției speciale pentru anchetarea magistraților, așa cum a dezvăluit în exclusivitate G4Media.ro.

GRECO arată că decizia autorităților române de a întări poziția Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este în profundă contradicție cu recomandarea din precedentul raport, de a desființa aceasta structură.

Principalele observații referitoare la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție notate într-unul dintre rapoarte, cel de follow-up la raportul ad-hoc.

  • GRECO reamintește că a evaluat unul dintre cele mai controversate amendamente, crearea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție; aceasta a fost văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenta și ar putea fi folosită greşit și ar putea deveni subiectul unei ingerințe nejustificate în procesele penale.
  • Îngrijorările exprimate în raportul Ad hoc cu privire la efectele negative ale înființării structuri și adevăratele motive ale întăririi acesteia, în contextul creșterii presiunii asupra DNA și a demiterii procurorului șef, rămân cu atât mai actuale. Modificările legislative care permit retragerea apelurilor plasează Secția în afara sistemului ierarhic al Ministerului Public.
  • GRECO atenționează autoritățile asupra faptului că detașarea ofițerilor judiciari (de către Ministerul de Interne) la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție va duce, inevitabil, la situația în care polițiștii să îi ancheteze pe procurori și judecători, deoarece activitățile Secției vizează aceste două grupuri profesionale, în ce privește anumite tipuri de infracțiuni. O asemenea evoluție poate reprezenta un risc suplimentar la adresa independenței justiției.
  • GRECO este profund îngrijorat de consecințele pe care aceste aspecte le au asupra independenței sistemului judiciar, dar și asupra luptei împotriva corupției și insistă ca Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție să fie desființată. 

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu a reușit, nici la începutul acestei luni, să o numească pe procuroarea Adina Florea în postul de șef al Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Pentru a treia oară, decizia a fost amânată ca urmare a lipsei de cvorum.

Rapoartele au fost publicate simultan, în limba română şi în limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei (www.just.ro), respectiv GRECO (www.coe.int/en/web/greco).

Vezi aici integral raportul ad-hoc realizat de experții GRECO

Vezi aici integral raportul de conformitate realizat de experții GRECO

GRECO apreciază decizia Executivului de a amâna pensionarea anticipată a magistraților pentru anul 2020. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este, însă, mustrat pentru că nu a aplicat recomandarea de a trasa criterii clare pentru promovarea judecătorilor și procurorilor. Expertii GRECO își exprimă îngrijorări și față de procedura legată de răspunderea materială pentru erori judiciare.

“Autoritățile nu au luat măsuri pentru a preveni presiunile asupra magistraților. GRECO este îngrijorat că CSM a fost exclus din procedura de recuperare a prejudiciului, în paralel cu rolul central oferit Ministerului Finanțelor în constatarea existenței și a cauzelor unei erori judiciare, ceea ce pune în pericol independența justiției.” se arata în raportul Ad-hoc GRECO.

Grupul statelor împotriva corupției menționează în raport și modificările aduse în Parlament Codului Penal și de Procedura Penală, in aprilie 2019, care trec acum prin filtrul constituțional.

În privinţa parlamentarilor, GRECO evidenţiază că autorităţile române nu au revizuit încă, aşa cum a fost cerut, regulile şi practicile procesului legislativ. În ciuda apelului GRECO de a limita folosirea procedurilor de urgenţă la circumstanţe excepţionale, autorităţile au continuat să le folosească pentru a adopta amendamente juridice importante.

GRECO amintește și de referendumul național, din 26 mai 2019.

„O majoritate absolută a alegătorilor (84%) a răspuns afirmativ la aceste două întrebări. Deși problemele de mai sus nu fac obiectul prezentului Raport, GRECO va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile privind legislația anticorupție din România în vederea protejării standardelor Consiliului Europei în acest sens.” notează specialiștii.

Raportul adoptat pe 20 iunie încheie procedura ad-hoc declanșată anul trecut de GRECO pe tema modificării legilor justiției. Țara noastră va fi în continuare monitorizată în cadrul procedurii de conformitate.

Cu privire la numirea și revocarea procurorilor șefi, GRECO reamintește că recomandarea făcută în raportul anterior, privind transparentizarea procedurii și acordarea unui rol mai important Consiliului Superior al Magistraturii, nu a fost implementată.

“Autoritățile au raportat mai multe proiecte de amendamente legislative menite să răspundă necesității de a diminua rolul semnificativ al Executivului în numirea majorității procurorilor și de a proteja procurorii de presiuni politice nejustificate. Cu toate acestea, până la adoptarea raportului de conformitate, aceste amendamente nu au fost adoptate. În plus, procesul legislativ referitor la reformele în sistemul judiciar și de urmărire penală a devenit tot mai controversat, sporind riscurile de a pune în pericol independența și imparțialitatea procurorilor”, notează experții în cel de-al doilea raport al GRECO, cel de conformitate.

GRECO laudă transmiterea live a audierii candidaților la funcțiile de conducere din Ministerul Public și publicarea interviurilor pe pagina de internet a Ministerului Justiției. Mișcarea este văzută ca un pas în transparentizarea procedurii de selectare.

Însă, sunt exprimate îngrijorări cu privire la faptul că ministrul Justiției rămâne autoritatea finală în procesul de recrutare a procurorilor- șefi.

“Această distribuție deja inegală a rolurilor decizionale este exacerbată prin limitarea dreptului Președintelui de a refuza numirea candidaților propuși doar o singură dată pe motiv de oportunitate. În general, nu a fost pusă în aplicare recomandarea de a acorda CSM un rol mai important în procedura de numire și revocare a procurorilor în funcțiile cele mai importante.” se mai arata in document.

De asemenea, scrie sursa citată, specialiștii atrag atenția că, în ciuda semnalului de alarmă referitor la legiferarea prin ordonanțe de urgență, Guvernul continuă să recurgă la această metodă:

“În ciuda apelului GRECO de a folosi procedurile de urgență ca o excepție, într-un număr limitat de circumstanțe, autoritățile au continuat să recurgă la ordonanţele de urgenţă pentru adoptarea unor modificări legislative importante, lucru care nu permite consultări cuprinzătoare cu părțile interesate relevante și exclude un proces parlamentar.”

Țara noastră va fi în continuare monitorizată în cadrul procedurii de conformitate, iar autoritățile trebuie să prezinte stadiul implementării recomandărilor restante până în iunie anul viitor.

GRECO a întocmit două rapoarte privind țară noastră

În primul, așa numitul follow-up la Raportul ad-hoc din vara anului trecut, autoritățile au implementat doar una dintre cele cinci recomandări.

Însă, „GRECO salută faptul că, la 4 iunie 2019, premierul român a anunțat intenția de a renunța la reformele judiciare controversate și încurajează autoritățile să pună în aplicare pe deplin recomandările GRECO fără nici o întârziere.”

În cel de-al doilea raport, de conformitate, România a implementat satisfăcător doar 4 dintre cele 13 recomandări, trei au fost parțial implementate, iar șase rămân neimplementate.

Ultimul raport al GRECO privind România a fost făcut public în luna aprilie, iar atunci organizația anti-corupție a Consiliului Europei îşi exprima îngrijorarea profundă faţă de anumite aspecte ale legilor adoptate de Parlament privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi privind amendamentele propuse pentru legislaţia penală.

În raportul publicat în 11 aprilie, GRECO își exprima profunda îngrijorare în privința celor trei legi ale justiției modificate de Parlamentul României și în privința proiectelor de modificare a Codurilor penale.

În raport se preciza că modificările aduse justiției de Parlamentul de la București în decembrie 2017 nu conțin și unele dintre cele mai controversate propuneri, prezentate inițial în vara lui 2017, dar GRECO este îngrijorată de posibilul impact pe care îl vor avea, inclusiv în privința structurii instanțelor.

În ciuda importanței și domeniului larg la care se referă, impactul lor nu a fost evaluat corespunzător, iar procedura legislativă a fost discutabilă, nota organismul anticorupție al Consiliului Europei.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România:

  • ”Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România”
  • ”Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România”.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi, întrebată fiind dacă România trebuie să respecte recomandările din raportul GRECO ce va fi publicat azi, că de regulă, "când eşti într-un club, e nevoie să respecţi regulile".

"Orice raport, ca orice analiză, eu cred că este important. Orice analiză e importantă, orice raport e important şi dumneavoastră ştiţi că atunci când, ca regulă generală, când eşti într-un club, e nevoie să respecţi regulile. Pe recomandările din raportul GRECO permiteţi-mi să mă pronunţ după ce vor fi publicate", a declarat Ana Birchall, la ministerul Justiţiei, citată de Mediafax.

Urmare a propunerii GRECO, s-a convenit publicarea rapoartelor sus-menţionate în data de 9 iulie 2019, la ora 11:00 (ora României)”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română şi în limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei, respectiv GRECO.

Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO.

Percepţia publică privind un nivel redus al corupţie în anumite ţări ar putea fi înşelătoare, arată GRECO într-un raport publicat pe 25 iunie, care face referire şi la seria de recomandări adresate unor ţări precum România şi Polonia.

În raportul său anual, GRECO analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupţiei în 2018, în special în privinţa parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor.

În cazul României, raportul GRECO notează că a fost făcută o serie de recomandări privind reformele justiţiei, relatează Mediafax.

FOTO – Inquam Photos / George Călin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj din trei cadre ce prezintă urmările unui accident spectaculos, în care un camion a intrat în structura unei benzinării, distrugând cabina vehiculului și pompele de alimentare.
14:44
Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie pe Valea Oltului, la Călimănești, unde a distrus o pompă de alimentare
Euro a atins marți, 6 octombrie 2026, un nou record pe piața valutară din România.
14:42
Euro atinge un nou record după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Cursul BNR a sărit de 5,35 lei
MONDEN
Dida Drăgan
14:29
Dida Drăgan, apariție rară la 80 de ani. Artista a revenit pe scenă pentru un moment special
Carmen Brumă
14:23
Carmen Brumă despre alegerea pâinii potrivite din supermarket: „Uită-te la etichetă, nu la culoare!”
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
13:41
Luca Niculescu, mesajul transmis partidelor înainte de negocierile pentru formarea noului Guvern: „Respect ideile bune, indiferent de unde vin”
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Ultimele știri
15:37
Un tânăr a renunțat la munca de birou pentru a vinde haine second-hand. Câștigă aproape 12.000 de euro pe lună
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an
15:12
Premieră în astronomie: o planetă necunoscută s-a născut din cenușa propriei sale stele moarte
Exclusiv
15:10
Povestea artistului care a muncit pe șantier și în armată, iar acum face muzică pe YouTube: „Fiecare răspunde de faptele sale”
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Un bărbat în vârstă care doarme liniștit în pat, întins pe o parte sub o pătură gri, într-un dormitor cu lumină difuză
Longevitate
14:30
Regula celor 8 ore de somn s-a schimbat. Câte ore trebuie să dormi, de fapt, ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
fasole, legume, salată, linte, năut, ovăz, nuci - Alimente dintr-o dietă sănătoasă, bogată în fibre, care conține antioxidanți și vitamine
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
vlad-baltateanu-valentina-tanasie
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Primarul Iașiului a devenit inculpat
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român