Ministrul educației, după prima săptămână de școală: Situaţia nu este îngrijorătoare. Rata de infectare e 1 la 10.000

Comentează

Ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat duminică seară, la Antena 3, că, după prima săptămână de şcoală cu prezenţa fizică a elevilor şi cadrelor didactice, situaţia nu este una îngrijorătoare din perspectivă epidemiologică şi că rata de infectare este mult inferioară celei generale, informează News.ro.

„Prima discuţie a fost în 15 ianuarie, când a apărut discuţia cu începerea şcolilor cu prezenţă fizică. Apoi a fost discuţia din 2 februarie. La ambele discuţii, experţii în epidemiologie, pentru că ei sunt cei care ar trebui să se pronunţe, au considerat că riscul este gestionabil. Desigur, riscul nu poate fi eliminat complet. Pentru că, dacă ar putea fi eliminat complet, se cheamă că am fi încheiat pandemia”, a răspuns Câmpeanu, întrebat dacă se închid școlile după infectarea mai multor elevi.

Potrivit datelor transmise joi de Ministerul Educației, numărul de elevi confirmați cu COVID-19 în perioada 8-11 februarie era de 244 la nivel național. Între timp, conform declarațiilor făcute de Câmpeanu duminică seară, cifra a ajuns la 290.

290 de elevi infectaţi, cu precizarea că infectarea s-a făcut anterior începerii şcolii, deci factorul de prezenţă fizică în şcoală nu a fost o cauză pentru infectările de săptămâna trecută. Sigur, va fi, alături de alte cauze, un factor pentru ceea ce vom avea săptămâna care începe mâine.

Sorin Câmpeanu:

„Cei 290 de elevi bolnavi, din fericire asimptomatici sau cu forme foarte uşoare, sunt 1 la 10.000, deci o rată de infectare mult inferioară ratei generale de infectare. Sunt 200 din 136.000 de clase. Din perspectivă epidemiologică, situaţia nu este îngrijorătoare”, a mai spus ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu.

Școlile din România s-au redeschis din 8 februarie, odată cu semestrul al doilea, anunțul fiind făcut de președintele Klaus Iohannis pe 2 februarie.

Totodată, șeful statului a explicat și scenariile în funcție de care se redeschid școlile.

În ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, semnat de Sorin Câmpeanu și Vlad Voiculescu și publicat de Libertatea pe 4 februarie, se prevede că, la apariția unui caz confirmat de COVID-19 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, „se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier. Foto: Inquam Photos / George Călin
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ultimele știri
21:35
Luca Niculescu, prima reacție după desemnarea ca premier: „Nu pot promite miracole. România are nevoie de punți”
21:27
Sorin Grindeanu, prima reacție, după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Luca Niculescu: „PSD nu va da voturi în alb”
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
21:01
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier. Este a patra încercare a șefului statului, la exact 5 luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”