Când va fi dată în folosinţă linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni. Anunțul ministrului Bode

Comentează

Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a declarat că linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni va putea fi folosită de călători din decembrie anul acesta.

”Din 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord, vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a spus ministrul transporturilor la TVR.

”De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri, între Mogoşoaia şi Baloteşti, se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a mai declarat ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.

Dacă vă puteţi imagina, este primul tronson de linie de cale ferată construit în România de la zero după 1989. Aşadar, suntem într-un progres fizic de peste 98%, vom realiza, cel mai probabil, săptămâna viitoare primele deplasări cu invitaţi, cu presa, aşa cum am făcut şi la metrou.Lucian Bode:

Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare, fosta Haltă Odăile, pe aproximativ 600 de metri.

398,1 milioane de leieste valoarea contractului, iar sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime, care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj din trei cadre ce prezintă urmările unui accident spectaculos, în care un camion a intrat în structura unei benzinării, distrugând cabina vehiculului și pompele de alimentare.
14:44
Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie pe Valea Oltului, la Călimănești, unde a distrus o pompă de alimentare
Euro a atins marți, 6 octombrie 2026, un nou record pe piața valutară din România.
14:42
Euro atinge un nou record după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Cursul BNR a sărit de 5,35 lei
MONDEN
Artistul Gato | sursa foto: PR
Exclusiv
15:10
Povestea artistului care a muncit pe șantier și în armată, iar acum face muzică pe YouTube: „Fiecare răspunde de faptele sale”
Dida Drăgan
14:29
Dida Drăgan, apariție rară la 80 de ani. Artista a revenit pe scenă pentru un moment special
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
13:41
Luca Niculescu, mesajul transmis partidelor înainte de negocierile pentru formarea noului Guvern: „Respect ideile bune, indiferent de unde vin”
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Ultimele știri
15:48
Demonstranții au incendiat străzi și s-au bătut cu forțele de ordine, protestele elevilor împotriva austerității din educația din Franța au cuprins toată țara
15:43
Paznicul special al unei fabrici Ford lucrează doar două ore pe zi și a devenit „angajatul lunii”
15:42
O mașină chinezească arată mai europeană decât toate mașinile europene și va costa 46.000 de euro, după lansarea de la Salonul Auto de la Paris
15:37
Un tânăr a renunțat la munca de birou pentru a vinde haine second-hand. Câștigă aproape 12.000 de euro pe lună
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Un bărbat în vârstă care doarme liniștit în pat, întins pe o parte sub o pătură gri, într-un dormitor cu lumină difuză
Longevitate
14:30
Regula celor 8 ore de somn s-a schimbat. Câte ore trebuie să dormi, de fapt, ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
fasole, legume, salată, linte, năut, ovăz, nuci - Alimente dintr-o dietă sănătoasă, bogată în fibre, care conține antioxidanți și vitamine
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
vlad-baltateanu-valentina-tanasie
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Primarul Iașiului a devenit inculpat
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român