Premierul Ludovic Orban a avut astăzi consultări cu reprezentanții industriei HoReCa, referitor la impactul deciziilor pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, precum și al măsurilor de sprijinire a acestui sector, în contextul crizei sanitare, a informat Guvernul României.
Guvern a decis că o modalitate de susținere a sectorului HoReCa este continuarea plății șomajului tehnic pentru angajați pe perioada în care activitatea este suspendată, aplicarea programului de lucru flexibil și a plății unui procent reprezentând 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat pentru fiecare loc de muncă menținut la reluarea activității.
De asemenea, vor fi analizate măsuri fiscale pentru sprijinirea antreprenorilor din sectorul HoReCa, astfel încât să fie diminuat impactul efectelor crizei sanitare.
Consultările vor continua în perioada următoare, a informat Guvernul condus de Ludovic Orban.