Nicolae Ciucă, la congresul PPE: Aderarea României la Schengen nu mai poate fi amânată

Comentează

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, 1 iunie, la congresul Partidului Popular European de la Rotterdam, că ţara noastră îndeplinește toate criteriile necesare și că trebuie să fie acceptată în spațiul Schengen.

„Şi în timpul acestei crize, aşa cum am făcut de atât de multe ori înainte, România a dovedit că poate securiza graniţele externe ale Uniunii Europene şi frontierele externe ale spaţiului Schengen”, a precizat premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă în discursul său ținut în faţa delegaţilor la congresul PPE, potrivit Agerpres.

El a precizat că România așteaptă de 10 ani să intre în Schengen.

„Acest lucru este spus şi de Comisia Europeană de peste zece ani şi este ceea ce spune Parlamentul European de foarte mult timp. România aşteaptă de zece ani să adere la spaţiul Schengen şi credem că această decizie nu va mai fi amânată”, a menționat Nicolae Ciucă.

România este pregătită şi angajată să contribuie la eforturile europene prin utilizarea gazelor naturale interne din Marea Neagră, prin investiţii în noi tehnologii în domeniul energiei nucleare şi al producerii de energie regenerabilă, dar şi prin eforturi de a consolida conectivitatea energetică în regiunea noastră.Nicolae Ciucă, la congresul Partidului Popular European de la Rotterdam:

De asemenea, delegația PNL prezentă la Congresul Partidului Popular European de la Rotterdam a impus introducerea unui paragraf referitor la susținerea aderării României la Spațiul Schengen într-o Rezoluție de poziție.

„România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a adera la spațiul Schengen și așteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croației și României este în spațiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare și de securitate la granițele UE”, se arată în paragraful menționat, potrivit PNL.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, împreună cu secretarul general Lucian Bode şi o delegaţie a PNL au participat la Congresul Partidului Popular European (PPE), pe 31 mai şi 1 iunie, la Rotterdam.

Ce ar însemna aderarea României la Spațiul Schengen

Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor, compusă din 26 de țări membre, ultimul stat care a aderat fiind Liechtenstein, în 2011, potrivit Ministerului de Interne.

Aderarea la Spațiul Schengen înseamnă:

  • eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
  • set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
  • armonizarea condițiilor de intrare și a normelor privind vizele și cooperarea consulară;
  • cooperarea consolidată în domeniul polițienesc;
  • cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale;
  • crearea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene în 2007, iar îndeplinirea criteriilor prevăzute în ansamblul de măsuri Schengen a fost recunoscută încă din iunie 2011.

Totuși, din cauza altor condiții neîndeplinite, precum rapoartele negative ale Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind corupția și sistemul judiciar din România, votul de admitere în Schengen a fost amânat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
18:56
Șeful serviciilor secrete germane avertizează: „Riscăm să ajungem într-un conflict violent cu Rusia”
18:50
Mâna unui adolescent, spulberată de o grenadă, în Franța. A treia săptămână de proteste ale elevilor împotriva subfinanțării școlilor
18:44
Dacia oprește temporar producția de Duster și Bigster. Vânzările au scăzut, iar ritmul de fabricație e mai mic cu o treime
18:22
Au furat carburant de 7.000 de euro, de la o firmă cu TIR-uri din Franța: „Am fost transformat în benzinărie gratuită”
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”