O femeie în vârstă de 79 de ani a murit la 4 zile după ce a fost lovită de o minge de baseball, la un meci desfășurat pe un stadion din statul american California, între echipele Los Angeles Dodgers și San Diego Padres.
Incidentul s-a petrecut la data de 25 august 2018, însă acesta a fost făcut public luni seara, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul american ESPN.
Linda Goldbloom, din Los Angeles, a mers la meciul dintre Los Angeles Dodgersși și San Diego Padres cu soțul ei, Erwin. Ei au sărbătorit în acea zi 59 de ani de căsătorie. Aflată în tribune, ea a fost lovită de o minge în cap și a suferit o hemoragie intracraniană acută, scrie theepochtimes.com.
Deși clubul din Los Angeles nu a comentat la vremea respectivă incidentul, reprezentanții echipei au oferit o reacție după emisiunea de la ESPN: "Suntem profund întristaţi de acest tragic accident şi de decesul doamnei Goldbloom".
Ultimul deces după ce o persoană a fost lovită de o minge de baseball la un meci s-a petrecut în 1970. Atunci, victima a fost un adolescent în vârstă de 14 ani.