O femeie din Piteşti a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a obligat fiicele, de 10 şi 14 ani, să apară în adevărate spectacole pornografice pe videochat pentru clienţi din străinătate.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe data de 22 septembrie, procurorii au reţinut-o pe inculpata U.I.-A., în vârstă de 41 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi corupere sexuală a minorilor, iar în aceeaşi zi Tribunalul Argeş a emis un mandat de arestare preventivă pe numele femeii.
Anchetatorii susţin că femeia le-a determinat pe cele două fiice ale sale, în vârstă de 10 şi, respectiv, 14 ani, să participe împreună cu ea la activităţi de videochat, realizând în acest fel adevărate spectacole pornografice de pe urma cărora a obţinut diverse sume de bani.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, femeia ar fi produs, deținut și distribuit pe internet materiale pornografice cu fiicele sale. De asemenea, femeia este bănuită că, în aceeași perioadă, ar fi determinat-o pe fiica sa cea mică să efectueze activități de tip videochat care erau transmise către cetățeni străini.
În urma percheziției domiciliare, au fost ridicare sisteme informatice și medii de stocare cu valoare probatorie.
Citește și: ANALIZĂ/ Efectele secundare ale trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat. Cresc amenzile rutiere, dar și ajutorul de șomaj și pensiile
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro