O tânără a fost filmată în timp ce încerca să dea foc steagului Ungariei, lângă un sediu UDMR

Comentează

O tânără din Bihor a încercat să dea foc steagului Ungariei, arborat lângă sediul UDMR. Organizația a anunțat deja că va depune plângere la poliție.

În imaginile surprinse de organizația UDMR și postate pe Facebook apare o tânără care încearcă să dea foc cu o brichetă steagului Ungariei, arborat lângă sediul UDMR Bihor.

Persoana care o filmează reuşeşte să o convingă pe tânără să renunţe la aprinderea steagului.

Imaginile au fost postate duminică pe Facebook de către organizaţia UDMR Bihor, care susţine că au fost filmate în noaptea de sâmbătă spre duminică. Reprezentanţii organizaţiei scriu: ”Unii nu sunt capabili să convieţuiască în pace”.

Potrivit acestora, tânăra a încercat să dea foc steagului ungar, dar nu a reuşit pentru că a fost oprită de tânărul care o filma.

De asemenea, reprezentanţii UDMR Bihor susţin că în ultimele patru luni s-au înregistrat patru incidente legate de steagul Ungariei şi au depus de fiecare dată plângeri oficiale, scrie Mediafax. Zona are supraveghere video, însă Poliţia nu ar fi cerut înregistrările, astfel că nici autorii nu au fost prinşi.

UDMR Bihor a anunțat că va depune luni plângere la poliție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu rupe tăcerea despre momentele prin care a trecut familia sa. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
16:21
Cristela Georgescu, după audierile de la DIICOT: „Suntem o familie obișnuită. Călin a fost încătușat în fața copiilor”
Colaj din trei cadre ce prezintă urmările unui accident spectaculos, în care un camion a intrat în structura unei benzinării, distrugând cabina vehiculului și pompele de alimentare.
14:44
Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie pe Valea Oltului, la Călimănești, unde a distrus o pompă de alimentare
MONDEN
Sorin Bontea la MasterChef | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
15:57
Preparatul care nu va fi gătit niciodată la MasterChef: „E destul de greu. Nu ai timp”
Artistul Gato | sursa foto: PR
Exclusiv
15:10
Povestea artistului care a muncit pe șantier și în armată, iar acum face muzică pe YouTube: „Fiecare răspunde de faptele sale”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:12
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Ultimele știri
16:48
Un milionar economisește 96.000 de euro pe an cu 18 grade în casă iarna și haine de la second hand. Are un plan
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
16:40
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
16:34
Regulă nouă pentru pasagerii Ryanair, începând de luna viitoare. Compania închide mai devreme ghișeele de check-in și predare a bagajelor
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un muncitor al unei fabrici Ford cu un șoim pe mână
15:43
Paznicul special al unei fabrici Ford lucrează doar două ore pe zi și a devenit „angajatul lunii”
Mai multe geci pe umerașe
15:37
Un tânăr a renunțat la munca de birou pentru a vinde haine second-hand. Câștigă aproape 12.000 de euro pe lună
Un bărbat în vârstă care doarme liniștit în pat, întins pe o parte sub o pătură gri, într-un dormitor cu lumină difuză
Longevitate
14:30
Regula celor 8 ore de somn s-a schimbat. Câte ore trebuie să dormi, de fapt, ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Euro a atins marți, 6 octombrie 2026, un nou record pe piața valutară din România.
14:42
Euro atinge un nou record după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Cursul BNR a sărit de 5,35 lei
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Primarul Iașiului a devenit inculpat
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român