Carsten Flemming Hansen, în vârstă de 75 de ani, a fost internat în spitalul Aarhus din Danemarca, după ce a suferit o ruptură de anevrism. Din cauza vârstei înaintate, dar și a stării de sănătate precare, doctorii nu au putut să îl opereze. Bătrânul a aflat că mai are doar câteva zile de trăit, dacă nu chiar câteva ore. Atunci, el i-a spus unei asistente care este ultima sa dorință – să fumeze o țigară și să bea un pahar de vin, în timp ce se uită la apus.

“Mi-am amintit că suntem la un etaj care are acces la balcon”, a povestit o asistentă. Deși fumatul este interzis în spital, personalul a decis să facă o excepție pentru Carsten.

“A fost o atmosferă relaxată. Desigur, erau rude afectate de faptul că urmează să moară, însă atmosfera a fost una relaxată”, a continuat asistenta.

Angajații spitalului au realizat o fotografie, în care apare bătrânul pe patul mobil, cu o țigară în mâna stângă și un pahar de vin în mâna dreaptă. Fotografia a fost publicată pe Facebook, iar de atunci a fost distribuită de peste 4.500 de ori.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro

Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO

SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro

Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI