Oamenii lui Trump i-au dat un ultimatum lui Zelenski: „Acceptă garanțiile noastre de securitate «de platină» sau le pierzi”

Comentează

Statele Unite au transmis Ucrainei că trebuie să accepte oferta lor considerată „de nivel platină” privind garanțiile de securitate, avertizând că, în caz contrar, riscă să le piardă definitiv, relatează The Telegrapf.

Garanții standard „de platină”

Potrivit unor oficiali americani, în cadrul discuțiilor de pace desfășurate luni în Germania – menite să ducă la încheierea războiului dacă Ucraina acceptă concesii teritoriale în favoarea Rusiei – Washingtonul a propus garanții de securitate comparabile cu cele ale NATO.

Totodată, americanii au subliniat că „aceste garanții nu vor rămâne pe masă la nesfârșit”, mesaj interpretat ca un ultimatum adresat președintelui Volodimir Zelenski pentru a accepta condițiile.

Surse din SUA au descris pachetul de garanții drept „standard de platină” și au afirmat că atât Ucraina, cât și statele europene apreciază eforturile depuse de Donald Trump pentru a preveni o eventuală viitoare invazie rusă.

Detaliile exacte ale acestor garanții nu au fost făcute publice, însă ele au fost discutate timp de două zile la Berlin între Zelenski, trimisul american pentru negocierile de pace Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele fostului președinte Trump.

Ce susțin oamenii lui Trump

Oficialii americani susțin că aproximativ 90% dintr-un acord de pace ar fi deja agreat atât de Kiev, cât și de Moscova.

Totuși, nu există încă un consens privind cedările teritoriale și nici asupra propunerii de împărțire în proporție de 50-50 a centralei nucleare de la Zaporijia. Concesiile teritoriale din partea Ucrainei rămân o cerință fermă a președintelui rus Vladimir Putin.

Liderii europeni s-au declarat mulțumiți de oferta Statelor Unite, care ar include mecanisme de protecție pentru Ucraina în cazul unei noi agresiuni rusești.

Cancelarul german Friedrich Merz a apreciat că „ceea ce SUA au prezentat aici, la Berlin, în materie de garanții juridice și materiale, este cu adevărat remarcabil”.

Garanții similare cu cele din Articolul 5 al NATO

La rândul său, Volodimir Zelenski a afirmat: „Am auzit din partea SUA că sunt pregătiți să ne ofere garanții de securitate echivalente cu Articolul 5”.

Articolul 5 al NATO stipulează că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. Potrivit surselor americane, această ofertă reprezintă „cea mai importantă victorie de până acum pentru Ucraina și Europa” în negocierile de pace, care au tensionat în repetate rânduri relațiile transatlantice.

„Baza acestui acord constă în garanții extrem de puternice, similare cu Articolul 5, precum și într-o descurajare solidă, prin dimensiunea forțelor armate și nivelul de armament”, a declarat un oficial american.

Deși termenii compleți ai acordului discutat la Berlin nu sunt cunoscuți, s-a sugerat că acesta ar necesita ratificarea Senatului SUA, o cerință esențială pentru Kiev, menită să asigure că angajamentele asumate nu pot fi anulate de o viitoare administrație americană.

Un oficial american a precizat că administrația este surprinsă de ideea că Rusia ar putea fi convinsă să accepte o astfel de formulă, având în vedere opoziția Moscovei față de orice prezență NATO.

Cu toate acestea, Donald Trump crede că poate obține acordul Rusiei pentru o garanție similară Articolului 5.

Trump este convins că îl poate convinge pe Putin

Președintele SUA este convins că îl poate convinge pe Vladimir Putin să accepte propunerile Washingtonului, în contextul eforturilor de a pune capăt aproape celor patru ani de conflict sângeros dintre Kiev și Moscova, susțin oficialii americani.

În același timp, în timp ce negocierile aveau loc la Berlin, noul șef al MI6 a declarat că Putin „trage de timp” în procesul de negociere. În primul său discurs, Blaise Metreweli a afirmat că Rusia încearcă să „subjuge Ucraina și să intimideze statele membre NATO”.

Înainte de deplasarea la Berlin, Zelenski se declarase dispus să renunțe la aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO, cu condiția primirii unor garanții de securitate solide și obligatorii din punct de vedere juridic.

După discuții, un membru al delegației ucrainene a afirmat că reprezentanții lui Zelenski și ai lui Trump au înregistrat „progrese reale”.

Ucraina ar trebui să-și retragă trupele din Donbas

Cu toate acestea, surse europene au arătat că echipa americană nu a renunțat la solicitarea ca Ucraina să își retragă trupele din regiunile estice ale Donbasului, ca preț al păcii.

Zelenski a respins în repetate rânduri ideea de a ceda teritorii din Donețk care nu au fost ocupate de forțele ruse. Săptămâna trecută, The Telegraph a relatat că Kievul ar putea accepta o retragere doar dacă Rusia ar face același lucru, într-o manieră „reciprocă”.

Obiectivul principal al Ucrainei și al Europei rămâne stabilirea unui armistițiu de-a lungul actualelor linii ale frontului. În această seară, liderii UE și premierul britanic Sir Keir Starmer urmează să participe la o nouă rundă de discuții la Berlin, deși nu este clar dacă delegația americană va lua parte.

Surse diplomatice rămân sceptice în privința disponibilității lui Putin de a semna garanțiile de securitate convenite.

„Să îi luăm pe cuvânt, să avem încredere că vor aduce pacea și să vedem ce se va întâmpla atunci când Putin va spune nu”, a declarat o sursă despre cele mai recente propuneri ale SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește