Fast-food-ul Dania din Vaslui își face reclamă într-un mod viral: a anunțat că îi va răsplăti pe elevii care obțin 10 la examenul de Bacalaureat cu câte o masă, informează publicația locală Vremea Nouă.
Elevii care doresc să profite de această „ofertă” trebuie doar să prezinte rezultatele publicate pe edu.ro și un act prin care să își dovedească identitatea.
Nota 10 trebuie să fie obținută la oricare dintre probele scrise de la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie 2024.
Oferta este valabilă „în limita stocului disponibil”, în perioada 24 iunie - 15 iulie.
„Dorim să sărbătorim reușitele acestor tineri și să le arătăm că munca și dedicarea lor nu trec neobservate. Prin acest gest, vrem să le oferim un mic moment de răsfăț și să-i încurajăm să continue pe drumul performanței”, a declarat Fadi Habron, administratorul fast-food-ului din Vaslui.
AndreyRlz 25.06.2024, 19:03
Mda, o shaorma ca să te bucuri și sa îți faci stomacul praf :))) cel mai bun premiu