Bărbatul de 32 de ani a petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică la nunta unui prieten în satul Peleș. Băut bine, a început să se certe cu un alt nuntaș, pe motiv că amândoi voiau să fure mireasa, scrie presasm.ro.
După câteva minute, cearta s-a transformat într-un scandal monstru care s-a mutat în stradă. Martorii susțin că celălalt scandalagiu, un tânăr de 25 de ani din localitatea Botiz, și-a lovit cu mașina rivalul și apoi a fugit de la locul accidentului.
Îngroziți, oamenii au sunat la 112, iar medicii chemați de urgență l-au transportat pe bărbat la Spitalul Județean Satu Mare. Din cauza rănilor grave, bărbatul s-a stins în câteva ore.
Cel care a provocat accidentul a fost prins de polițiști.
„Poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului bănuit de comiterea accidentului rutier, ca fiind un tânăr de 25 de ani din Botiz, aflat şi el la acel eveniment şi care ar fi părăsit ulterior locul accidentului. Sub presiunea cercetărilor efectuate de poliţiştii sătmăreni, bărbatul de 25 de ani din Botiz s-a prezentat la sediul I.P.J. Satu Mare, aflându-se în prezent în custodia poliţiei pentru audieri şi pentru continuarea procedurilor de urmărire penală, cercetat fiind sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.” se arată într-un comunicat de presă al IPJ Satu Mare.
Bărbatul este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapta sa, individul ar putea face închisoare.
Citește și EXCLUSIV/ Pompierul român care a fost în iad: ”700 de sonde ardeau, cerul era negru și 45 de zile n-am văzut soarele”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro