OMS: Un vaccin pentru COVID-19 ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021

Comentează

Coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, spune că cercetările pentru descifrarea genomului coronavirusului au început în ianuarie, iar în şapte luni s-au făcut mari progrese, însă mai este de lucru până la obţinerea unui vaccin. Un vaccin ar putea fi disponibil la începutul anului viitor, iar distribuţia să se facă la la jumătatea lui 2021, transmite Agerpres.

Coordonatoarea ştiinţifică a OMS, Soumya Swaminathan, a precizat că în prezent organizaţia are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice şi că riscul este mic să eşueze chiar toate.

Aşadar, un vaccin ar putea fi disponibil la începutul anului viitor, după care urmează producţia pe scară largă, deci există speranţa că ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021. Presupunând că fiecare din cele 20 de vaccinuri candidate are şanse de 10% să fie corespunzător, ar însemna că am putea avea unul sau două vaccinuri, poate chiar mai multe, spune oficialul OMS pentru DPA, conform Agerpres.

Progresele sunt cele mai rapide înregistrate până acum în domeniu, faţă de orice altă boală din trecut. De la publicarea în ianuarie a secvenţei ARN-ului virusului şi până la prima testare a unui vaccin, în martie au trecut doar trei luni - un succes fără precedent, susţine Swaminathan.

Este posibil ca testele pe scară largă privind eficienţa - aşa-numita fază a treia - să se încheie în mai puţin de un an de la începutul cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Încheierea acestei faze nu înseamnă neapărat că vaccinul este eficient, sigur şi gata de utilizare.

Din cauză că nu se poate prevedea care linie de cercetare va avea succes, abordarea OMS este efectuarea de teste pentru un număr cât mai mare de vaccinuri. Nivelurile de interes şi de investiţii sunt ridicate, dar există anumite criterii. Nu este suficient ca vaccinul să protejeze doar 20-30% din pacienţi, deoarece asta nu va asigura încheierea pandemiei; este nevoie de o protecţie de 70%, în condiţii de siguranţă.

Referitor la studiile care arată scăderea rapidă a nivelului anticorpilor după infectare, Swaminathan spune că nu sunt îngrijorătoare, dar sunt urmărite cu atenţie. Încă se mai descoperă noutăţi despre tipurile de imunitate la virus. Există şi cercetări care sugerează că reacţia imunitară mediată de celule poate fi semnificativă. Se dezvoltă şi unele celule de memorie, care se pot reactiva la o nouă expunere a organismului la virus şi pot declanşa o nouă reacţie imunitară. Din experienţă se ştie că majoritatea oamenilor dezvoltă imunitate la infecţiile naturale, adică produc anticorpi. De aceea, se speră că un vaccin ar putea da acelaşi rezultat.

Conform coordonatoarei ştiinţifice a OMS, nu se cunoaşte niciun caz de reinfectare cu coronavirus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!