VIDEO Adriana Nedelea, LA FIX | Cel mai bogat român are azi 80 de ani și 1 miliard de euro

Comentează

Importanța summitului de la Sibiu, interviu cu Ion Țiriac, cel mai bogat român, despre începurile sale în tenis și calificarea spectaculoasă a echipei Tottenham în finala Ligii Campionilor. 

Summitul de la Sibiu

Şefii de stat sau de guvern din ţările Uniunii Europene, precum și liderii PPE, precum şi Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani şi Angela Merkel, se reunesc, joi, într-un summit informal la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE.

Joi au loc și întâlniri are popularilor europeni și ale socialiștilor europeni. Ce înseamnă aceste întâlniri.

Reporterul Libertatea Ștefan Pană, trimis special la Sibiu:

„Aceste întâlniri sunt importante pentru că liderii de stat trebuie să discute înainte o agendă a Consiliului European. La Sibiu, întâlnirea este importantă pentru că are loc înainte de alegeri. De aceea se adună și popularii europeni și socialiștii europeni. Este surprinzător că liderii PSD nu au fost invitați. Nici Liviu Dragnea, nici Viorica Dăncilă, care ar fi avut drept să participe, mai ales că întâlnirea are loc în România”.

După întâlnirile popularilor europeni și socialiștilor europeni începe summitul liderilor UE.

Reporterul Libertatea Ștefan Pană, trimis special la Sibiu:

„Pe la 11:45, Iohannis se va afla în fața Primăriei din Sibiu, undeva va primi toți liderii europeni. Undeva la ora 12:30 va începe întâlnirea Consiliului European, care este foarte importantă pentru că precede o altă discuție care va avea loc în iunie. Practic, La Sibiu se stabilește agenda pentru viitori 5 ani, 2019-2024. Ce se va întâmpla în UE atât din perspectiva diplomatică, economică, dar și de securitate. Migrația, Brexitul, toate acestea vor fi discutate astăzi, la Sibiu”.

Cel mai bogat român împlinește 80 de ani

Ion Țiriac a ajuns de la 25 de bani pe zi la vârsta de 15 ani la o avere de 1,2 miliarde de dolari (aproximativ 1 miliard de euro) la 80 de ani. Pentru că azi împlinește 80 de ani.

Într-un interviu pentru Libertatea, cel mai bogat român și cel mai bogat fost sportiv din lume povestește ascensiunea sa de la copil de mingi până la omul de azi.

Cum l-a învins pe numărul unu mondial și cum a ajuns Ilie Năstase să plătească datoriile în India, aflați dintr-un interviu acordat de Ion Țiriac pentru Libertatea.

Tottenham, calificare miraculoasă în finala Ligii Campionilor

Tottenham a câștigat returul cu Ajax cu scorul de 3 la 2, printr-un gol marcat în minutul 96! Marți, Liverpool s-a calificat spectaculos în finală, după ce a trecut de Barcelona cu scorul de 4 la 0 (în tur: 3 la 0 pentru catalani).

Costin Ștucan, jurnalist GSP:

„E o ligă a miracolelor pentru că avem 7 răsturnări de situație de la începutul fazelor eliminatorii. Riscul e să se devalorizeze minunile și să nu mai considerăm acum minuni niște lucruri care acum câțiva ani păreau extraordinare. A fost plăcut să vezi un meci întors în ultima secundă, Cluburile oferă oamenilor care se utiă la TV un spectacol, oferă la schimb ceva pentru suma pe care UEFA o injectează în Champions League. Sunt 2 miliarde de euro anul acesta din drepturile TV. Tottenham se va duce la peste 100 de milioane de euro”

Finala Ligii Campinilor, Liverpool-Tottenham, pe 1 iunie, la Madrid. La ce să ne așteptăm

Costin Ștucan, jurnalist GSP:

„Statistic, Liverpool este favorită clară pentru că în rezultatele directe cu toate echipele din Anglia, Liverpool cele mai multe victorii în istorie le are în fața lui Tottenham - 52. Liverpool are un ascendent moral. A bătut Tottenham sezonul acesta,a  ascos Barcelona din postura de favorită. Însă Tottenham este o echipă a naibii de arțăgoasă, se agață de orice, am văzut și aseară, la Amsterdam, de la 0-2, scor întors într-o repriză”.

„Adriana Nedelea LA FIX” este emisiunea de știri, evenimente și investigații difuzată live pe site-ul Libertatea zilnic, de luni până vineri. De două ori pe zi, la 10.30 și la 16.00, jurnalista Adriana Nedelea, cunoscută de la Realitatea și Digi24, dezvăluie și explică știrile zilei pentru publicul Libertatea.   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
vlad-baltateanu-valentina-tanasie
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Surse judiciare: Primarul Iașiului ar fi devenit inculpat
MONDEN
Dida Drăgan
14:29
Dida Drăgan, apariție rară la 80 de ani. Artista a revenit pe scenă pentru un moment special
Carmen Brumă
14:23
Carmen Brumă despre alegerea pâinii potrivite din supermarket: „Uită-te la etichetă, nu la culoare!”
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
13:41
Luca Niculescu, mesajul transmis partidelor înainte de negocierile pentru formarea noului Guvern: „Respect ideile bune, indiferent de unde vin”
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Ultimele știri
15:00
Măsura anti-hackeri adoptată de WhatsApp: de ce este imposibil să mai intri în aplicație pe unele telefoane
14:46
Operații estetice făcute ilegal la un salon de tatuaje din Constanța. O femeie a fost reținută de polițiști
14:45
Filmul atacului cu drone din Marea Neagră. Cum au fost salvați cei 18 marinari de pe nava care a luat foc în zona Bulgariei
14:44
Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie pe Valea Oltului, la Călimănești, unde a distrus a pompă de alimentare
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Un bărbat în vârstă care doarme liniștit în pat, întins pe o parte sub o pătură gri, într-un dormitor cu lumină difuză
Longevitate
14:30
Regula celor 8 ore de somn s-a schimbat. Câte ore trebuie să dormi, de fapt, ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
fasole, legume, salată, linte, năut, ovăz, nuci - Alimente dintr-o dietă sănătoasă, bogată în fibre, care conține antioxidanți și vitamine
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
Radu Miruță în costum negru în timp ce zâmbește
12:29
Noi reguli în Portul Constanța pentru programarea încărcărilor. Radu Miruță: „Problema este lipsa de coordonare"
Pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge o navă dezafectată aflată pe malul Dunării lângă 10 tuburi de acetilenă ce puteau exploda. Foro: ISU Giurgiu
11:52
Incendiu violent pe malul Dunării: o navă dezafectată a fost cuprinsă de flăcări în Giurgiu, lângă zece tuburi de acetilenă cu risc de explozie
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român