Ordonanţa pe legile justiţiei, retrimisă la comisia Iordache

Comentează

Ordonanţa de Urgenţă 92/2018 referitoare la modificarea legilor Justiţiei a fost retrimisă, miercuri, pentru a două oară, de către plenul Senatului, pentru două săptămâni, Comisiei parlamentare speciale pe domeniul Justiţiei.

Comisia specială a dat raport de admitere, cu amendamente, pentru OUG 92/2018, după ce Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat, a aprobat ordonanţa pe data de 14 noiembrie.

OUG 92/2018 a mai fost retrimisă de Senat Comisiei Iordache, pentru a analiza un amendament al CSM care vizează personalul de la cabinetul membrilor Consiliului.

Potrivit adresei transmise Senatului, semnată de preşedintele de atunci al CSM, Simona Camelia Marcu, amendamentul propune completarea art. 54 din Legea 317/2004 astfel: "În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute şi posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detaşaţi şi judecători sau procurori la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi. Directorul de cabinet şi consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii preşedintelui CSM".

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a precizat, însă, că acest amendament nu poate fi supus dezbaterii în acest for pe motiv că a venit prea târziu şi nu a putut fi discutat şi în Camera Deputaţilor.

"A sosit târziu, niciun parlamentar nu şi-o însuşeşte (propunerea CSM - n.r.), nu o putem cuprinde aici pentru că am face ca întreaga lege să fie supusă controlului constituţionalităţii", a explicat Iordache.

El a arătat că acest amendament ar putea fi introdus într-o altă propunere legislativă.

Printre amendamentele adoptate de Comisia specială se numără cel referitor la vechimea necesară de 15 ani a judecătorilor sau procurorilor pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Legea în vigoare prevede o vechime de 18 ani, iar Camera Deputaţilor a decis o vechime necesară de 10 de ani, aşa cum propusese şi Guvernul prin OUG 92/2018.

Comisia parlamentară specială a adoptat un amendament referitor la detaşarea procurorilor.

"Procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt delegaţi sau detaşaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete îşi pot desfăşura în continuare activitatea în cadrul acestora, pe durata detaşării sau delegării, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară", prevede articolul amendat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește