Palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste. Care sunt motivele

 2 comentarii

Demonstraţiile pro-palestiniene au zguduit universităţile americane în această săptămână, cu confruntări între studenţi, contramanifestanţi şi poliţie, dar, deşi au avut loc unele proteste şi în statele arabe, acestea nu au fost nici pe departe la fel de mari sau de zgomotoase, relatează Reuters, citată de News.ro.

Ahmed Rezik, în vârstă de 44 de ani, tată a cinci copii, refugiat în Rafah, în sudul Gaza, a declarat că palestinienii urmăresc zilnic mitingurile pe reţelele sociale „cu admiraţie, dar şi cu tristeţe” și se întreabă de ce „aceste proteste nu au loc şi în ţările arabe şi musulmane".

„Mulţumim studenţilor solidari cu Gaza. Mesajul vostru a ajuns la noi. Mulţumim studenţilor de la Columbia. Mulţumim studenţilor", scrie pe un cort din Rafah, localitate de la graniţa cu Egiptul unde peste un milion de persoane se adăpostesc de ofensiva Israelului.

Studenții americani riscă arestarea sau exmatricularea

Motivele pentru liniştea comparativă din campusurile şi străzile arabe pot varia de la teama de a înfuria guvernele autocrate la diferenţele politice faţă de Hamas şi susţinătorii săi iranieni sau îndoielile că vreun protest ar putea avea un impact asupra politicii statului.

Studenţii americani de la universităţile de elită riscă arestarea sau exmatricularea, dar cetăţenii arabi care ar protesta fără autorizaţia statului se pot aştepta la consecinţe şi mai grave.

Iar studenţii americani s-ar putea simţi mai motivaţi să protesteze în condiţiile în care propriul lor guvern susţine şi înarmează Israelul, în timp ce chiar şi ţările arabe care au relaţii diplomatice depline cu Israelul au criticat puternic campania sa militară.

Arabii din regiune nu prea au ieșit în stradă

Întrebaţi despre conflict, arabii din Maroc până în Irak şi-au exprimat în mod constant furia faţă de acţiunile Israelului şi solidaritatea cu locuitorii din Gaza, ceea ce a dus la sărbătorirea discretă a Ramadanului în întreaga regiune, luna trecută.

Au fost unele mitinguri de susţinere a palestinienilor, în special în Yemen, unde rebelii Houthi s-au alăturat conflictului cu lovituri directe asupra navelor din Marea Roşie.

Arabii din întreaga regiune şi-au arătat, de asemenea, oroarea faţă de război şi sprijinul pentru compatrioţii lor arabi din Gaza pe reţelele sociale, chiar dacă nu au ieşit în stradă.

Dar, indiferent de motivul pentru lipsa protestelor publice, unii oameni din Gaza fac acum comparaţii nefavorabile între tumultul din Statele Unite şi reacţia publică pe care o pot vedea în alte ţări arabe.

„Le cer studenţilor arabi să facă ceea ce au făcut americanii. Ei ar fi trebuit să facă mai mult pentru noi decât americanii", a declarat Suha al-Kafarna, alungată de război de acasă în nordul Gaza.

La protestele din Egipt s-au scandat și sloganuri antiguvernamentale

În Egipt, care a făcut pace cu Israelul în 1979 şi unde preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a interzis în mare parte protestele publice, autorităţile se tem că demonstraţiile împotriva Israelului s-ar putea întoarce ulterior împotriva guvernului de la Cairo.

La protestele autorizate de stat privind războiul, în octombrie, unii manifestanţi au deviat de la traseul convenit şi au scandat sloganuri antiguvernamentale, ceea ce a dus la arestări.

„Nu se poate vedea lipsa unor proteste publice de amploare împotriva războiului şi reacţia tăcută de pe străzile egiptene în mod izolat de un context mai larg de reprimare a tuturor formelor de protest public şi de adunare", a declarat Hossam Bahgat, şeful Iniţiativei egiptene pentru drepturile personale.

La Universitatea Americană din Cairo, forţele de securitate sunt mai puţin predispuse să intervină în campus şi au avut loc unele proteste. Dar un student activist de acolo, care a cerut să rămână anonim, a declarat că ar putea fi în continuare supus unor consecinţe, dacă demonstrează.

„A fi arestat aici nu se compară cu a fi arestat în SUA. Este complet diferit", a spus el, adăugând că există „factorul frică" ce îi împiedică pe mulţi să iasă în stradă.

Situație delicată în Liban

În Liban, unde succesul la studii a devenit şi mai important din punct de vedere personal pentru mulţi tineri, după ani de crize politice şi economice care le-au redus şansele de prosperitate viitoare, acest calcul este şi mai dur.

Mai mulţi studenţi pe care Reuters i-a abordat la protestele din campusurile din Beirut au refuzat să fie intervievaţi, spunând că se tem de repercusiuni din partea autorităţilor universitare.

Istoria complexă a Libanului şi a altor state arabe, precum Iordania, care găzduiesc numeroşi refugiaţi palestinieni, joacă, de asemenea, un rol în chestiunea protestelor publice.

În Liban, unii oameni îi acuză pe palestinieni de declanşarea războiului civil din 1975-1990. Alţii se tem că orice manifestare deschisă de susţinere a palestinienilor ar putea fi deturnată de Hezbollah, sprijinită de Iran, care schimbă tiruri cu Israelul peste graniţă aproape zilnic de la începutul conflictului din Gaza.

„Lumea arabă nu reacţionează precum Columbia sau Brown (universităţi americane), pentru că nu-şi permite luxul de a face acest lucru. Dinamica puterii şi modul în care schimbi percepţia publică sunt pur şi simplu diferite în lumea arabă în comparaţie cu SUA", a declarat Makram Rabah, profesor de istorie la Universitatea Americană din Beirut.

În plus, a adăugat el, în condiţiile în care opinia publică susţine deja în mare parte cauza palestiniană, nu este clar ce ar putea obţine protestele de acolo.

Tamara Rasamny, o americancă de origine libaneză arestată şi suspendată pentru că a participat la un sit-in la Columbia, cu o lună înainte de a-şi lua diploma, trebuia să ţină un discurs la absolvire şi s-a gândit dacă ar fi fost mai puternic să transmită un mesaj acolo sau chiar şi prin posibila ei arestare.

„Discursul meu era literalmente despre a fi curajos, curajos şi a vorbi - aşa că m-am gândit că dacă nici măcar nu-mi ascult propriile cuvinte, cine sunt eu să spun ceva? Aceasta a fost logica mea şi a meritat", a declarat Tamara Rasamny.

Americanca de origine libaneză a adăugat că ştie că poate nu ar fi fost posibil să se exprime în acest fel dacă ar fi fost acasă, în Liban. „Simt că în Liban ar fi mai frustrant să urmăreşti ceea ce se întâmplă, deoarece nu există o cale pentru a face ceva în legătură cu acest lucru - cum ar fi să ieşi în stradă", a conchis Tamara Rasamny.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    parpalache 03.05.2024, 18:42

    Bine,bine e clar de ce nu-și pot exprima liber opinia cetațenii din țarile arabe(„autoritare”prin definiție),dar pe acest site- dintr-o țara din „sânul democrației”-DE CE nu se poate exprima liber parerea-(adica sa expui un punct de vedere contrar aplaudacilor)-fiind suspendat pe un an(practic interzicându-ți-se dreptul la opinie-chiar daca respecți regulile site-ului)?Personal gândesc serios sa acționez in justiție, contra acestui abuz!

  • Avatar comentarii

    Marica13 13.05.2024, 11:33

    Actionati...in justitie acest abuz grosolan

ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
18:56
Șeful serviciilor secrete germane avertizează: „Riscăm să ajungem într-un conflict violent cu Rusia”
18:50
Mâna unui adolescent, spulberată de o grenadă, în Franța. A treia săptămână de proteste ale elevilor împotriva subfinanțării școlilor
18:44
Dacia oprește temporar producția de Duster și Bigster. Vânzările au scăzut, iar ritmul de fabricație e mai mic cu o treime
18:22
Au furat carburant de 7.000 de euro, de la o firmă cu TIR-uri din Franța: „Am fost transformat în benzinărie gratuită”
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”