Papa Francisc, după întâlnirile cu rude ale ostaticilor israelieni şi deţinuţilor palestinieni: „Nu e război, e terorism”

 4 comentarii

Papa Francisc a primit miercuri, separat, la Vatican rude ale ostaticilor israelieni deţinuţi de Hamas în Gaza şi deţinuţi palestinieni din Israel, denunţând suferinţele acestora, informează Agerpres, care preia AFP, Reuters şi ANSA.

„Am primit în această dimineaţă două delegaţii, una de israelieni care au membri de familie ostatici în Gaza şi alta de palestinieni care au membri de familie prizonieri în Israel”, a spus Papa la sfârşitul audienţei generale de miercuri.

„Suferă atât de mult, am auzit cât suferă toţi. Asta fac războaiele, dar aici am mers mai departe de război: nu este război, este terorism”, a insistat Suveranul Pontif.

El nu a precizat dacă se referă la atacul Hamas din 7 octombrie asupra unor comunităţi din Israel, la operaţiunile militare lansate de Israel ca represalii în Fâşia Gaza sau la amândouă, menţionează AFP.

Papa Francisc şi-a încheiat declaraţia printr-un apel la rugăciune pentru pace.

„Să ne rugăm intens pentru pace”, a insistat el. „"Ne rugăm pentru poporul israelian, ne rugăm pentru poporul palestinian, pentru pace”.

Papa Francisc a subliniat recent că „toate fiinţele umane, creştini, evrei sau musulmani, de orice naţie sau religie, toate fiinţele umane sunt sacre, preţioase în ochii lui Dumnezeu şi au dreptul să trăiască în pace”, aminteşte AFP.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul Israel-Hamas

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    durban22 22.11.2023, 16:39

    PAPA FRANCISC incearca sa aduca pacea de ambele parti ,insa nu va reusi prin aceste simple indemnuri simple pacifiste, este nevoie de actiune !!.

  • Avatar comentarii

    mica 22.11.2023, 18:51

    Este terorism în ambele tabere.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 23.11.2023, 04:00

    Cita falsitate,vorbiți, și iar vorbiți dar până la urmă nu faceți nimic...

  • Avatar comentarii

    Alex.59 23.11.2023, 05:23

    Are dreptate Papa Francesco..! ?

ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
08:53
Un tronson din Autostrada Bucureștiului A0, aproape de inaugurare: Se toarnă ultimul strat de asfalt
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!