Parlamentul European a votat pentru „certificatul UE Covid-19”. Ce conține documentul și cum va fi folosit

Comentează

Parlamentul European şi-a adoptat joi, 29 aprilie, poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei, informează News.ro. „Certificatul UE Covid-19”, denumire aleasă în loc de „certificat verde digital”, trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare şi să fie valabil maximum 12 luni.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecţie anterioară cu virusul.

Cu toate acestea, certificatele UE Covid-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii, potrivit unui document consultat de News.ro.

Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind resortisanţii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” şi 70 abţineri.

Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunţate joi dimineaţa.

Atât Parlamentul, cât şi Consiliul sunt acum gata să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.

Ce avantaje poate aduce documentul

  • Titularii unui certificat UE Covid-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea. Pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”.
  • Certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun.
  • Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.
  • Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea și va fi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obţinute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie şi nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE.

„Trebuie să punem în aplicare certificatul UE Covid-19 pentru a restabili încrederea cetăţenilor în spaţiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să îşi coordoneze răspunsul în condiţii de siguranţă şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor în UE. Vaccinurile şi testele trebuie să fie accesibile şi gratuite pentru toţi cetăţenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricţii suplimentare odată ce certificatul este în vigoare”, a declarat Juan Fernando López Aguilar, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
LiveText
07:05
Nicușor Dan a făcut consultări peste 5 ore înainte să anunțe al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
18:56
Șeful serviciilor secrete germane avertizează: „Riscăm să ajungem într-un conflict violent cu Rusia”
18:50
Mâna unui adolescent, spulberată de o grenadă, în Franța. A treia săptămână de proteste ale elevilor împotriva subfinanțării școlilor
18:44
Dacia oprește temporar producția de Duster și Bigster. Vânzările au scăzut, iar ritmul de fabricație e mai mic cu o treime
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”