Parteneriatul civil a fost respins de Comisia Juridică din Senat

Comentează

Două proiecte privind parteneriatul civil între persoane de același sex au fost respinse, marți, de senatorii jurişti, care și-au motivat decizia spunând că ”nu se justifică” și că ”soluţia juridică nu rezolvă nimic şi nu răspunde niciunei nevoi sociale”.

Proiectele au fost inițiate parlamentari USR, PNL, UDMR, ALDE şi un independent, dar senatorului social-democrat Şerban Nicolae a declarat că "soluţia juridică nu rezolvă nimic şi nu răspunde niciunei nevoi sociale".

"Din punctul meu de vedere, soluţia juridică nu rezolvă nimic, nu răspunde niciunei nevoi sociale, există cadru normativ suficient pentru persoanele care în cuplu, în grup, doresc să stabilească raporturi juridice de natură civilă în ceea ce priveşte succesiunea în caz de deces, statutul de aparţinător în cazuri medicale, exercitarea în comun a drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, astfel încât propunerile legislative nu se justifică", a precizat Şerban Nicolae, potrivit Agerpres.

Inițiatorii spun, însă, că este nevoie de un cadru concret în ceea ce priveşte parteneriatul civil. "Au fost foarte multe discuţii în spaţiul public, foarte multe frământări a generat acest proiect de lege, dar cred că este momentul să ne asumăm şi să legiferăm, să stabilim un cadru concret în ceea ce priveşte parteneriatul civil", a precizat senatorul USR Edward Dircă, unul dintre inițiatori.

Avocata Marina Ioana Alexandru, preşedintele Asociaţiei Juriştilor pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor, a susţinut că "Prin legiferarea unei asemenea posibilităţi ar urma ca, din punct de vedere legal, instituţia căsătoriei să nu-şi mai găsească utilitatea, pentru că ea se dublează cu acest parteneriat civil”.

Avocata Romaniţa Iordache, copreşedinte ACCEPT, susține, însă, că dreptul la viaţa de familie a oricărui cuplu trebuie garantat.

Proiectul prevedea ca parteneriatul civil să ofere drepturi comune cuplurilor care aleg să convieţuiască sub această formă, reglementând aspecte precum: drepturile succesorale, sancţionarea violenţei domestice, obligaţia de întreţinere a partenerului aflat în incapacitate, regimul bunurilor, recunoaşterea facilităţilor fiscale sau a beneficiilor sociale acordate de stat.

Ce presupune parteneriatul civil potrivit proiectului propus în Senat

Conform proiectului, parteneriatul civil se încheie în baza consimţământului personal şi liber exprimat al viitorilor parteneri, printr-o declaraţie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, în faţa unui notar public.

Partenerii sunt asimilaţi soţilor în materia: asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, accesului la servicii, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie.

În cadrul parteneriatului civil între persoane de sex diferit partenerii nu sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei fireşti faţă de copii. Paternitatea copiilor născuţi sau concepuţi în timpul parteneriatului se stabileşte potrivit dispoziţiilor din materia filiaţiei paterne din afara căsătoriei.

Partenerul are obligaţia de a asigura protecţia şi bunăstarea copiilor celuilalt partener care locuiesc şi sunt îngrijiţi şi educaţi împreună de cei doi parteneri. Partenerul de sex diferit desemnat ca persoană care se ocupă de întreţinerea copilului are dreptul de a reprezenta copilul în relaţiile cu instituţiile educaţionale, medicale şi sociale, în lipsa părintelui biologic.

Tot în proiect se prevede că partenerii din parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex nu pot adopta.

Cuplurile care au încheiat parteneriate civile în mod legal pe teritoriul altor state beneficiază de recunoaşterea statutului lor pe teritoriul României şi de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cuplurile care au încheiat un parteneriat civil în România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Rezultatele Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
08:05
Skoda recheamă în service 1,7 milioane de mașini din toată lumea: ruperea unui șurub poate duce la pierderea direcției
07:45
Benzina s-a scumpit și sare de 10 lei, duminică, 4 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:30
Mașinile chinezești nu mai vin toate din China. Ce branduri au început deja să le producă în Europa
07:15
Homarii și calamarii eșuează pe plajă din cauza El Niño, în Ecuador: „Criză fără precedent”
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale