Finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, 48 de ani, trece prin momente dificile, după ce a fost descoperit pozitiv cu COVID-19. Acţionarul principal al grupării din Bănie se află şi în aceste momente la secţia de Terapie Intensivă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Craiova, a informat Prosport.
Rotaru s-a confruntat cu o formă mai agresivă a virusului, având simptome puternice, aşa cum s-a întâmplat şi cu antrenorul principal al Ştiinţei, Cristiano Bergodi, care a fost şi el internat la Terapie Intensivă.
Dintre oficialii olteni infectaţi cu coronavirus, președintele Sorin Cârţu (64 de ani) şi managerul general Marcel Popescu (71 de ani) au avut forme mai uşoare, fără simptome puternice, şi sunt pe cale să fie externaţi din spital.
În schimb, Mihai Rotaru şi managerul executiv Ovidiu Costeştin (40 de ani) vor rămâne în continuare sub observaţia medicilor.
Virusul COVID-19 s-a răspândit printre oficialii olteni în timpul deplasării în Georgia, pentru meciul cu Lokomotiv Tbilisi, din turul 1 preliminar al Europa League.
Potrivit Prosport, Adrian Juncu, 21 de ani, de la echipa a doua a clubului, a fost descoperit pozitiv, iar acum este internat la Spitalul ”Victor Babeş” din Bănie.
De la Universitatea Craiova, au mai fost infectaţi cu coronavirus antrenorul Cristiano Bergodi, antrenorul secund Gigi Ciurea, team-managerul Lucian Pretorian şi preparatorul fizic Cornel Blejan. Aceştia s-au vindecat între timp şi şi-au reluat activitatea.
Foto: gsp.ro