Instituția care ar trebui să aibă grija că implementarea sistemului merge cât mai coerent a mai atins o performanță: CNAS a emis carduri de sănătate pentru aproape 55.600 de persoane moarte și a dublat cardurile pentru alte 150.000 de români.

Mai mult, CNAS a efectuat „plata nejustificată, în sumă estimată la 8.23 milioane lei, către furnizorul soluției informatice a cardului național de asigurări sociale de sănătate, reprezentând achiziția echipamentului Unitate de management fără documente justificative legale, care să probeze transferul dreptului de proprietate al acestu”, se mai arată în notele Curții de Conturi care au fost publicate după controalele efectuate.

Tot în urma controlului a rezultat că planul pentru investiția banilor a fost făcut pe genunchi pentru că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește proiectarea pe faze a investiției privind implementarea soluției informatice a cardului național de asigurări sociale de sănătate. Adică nu s-au elaborat studii de prefezabilitate și fezabilitate a proiectului tehnic precum și a detaliilor de execuție.

Numeroase probleme

De la emiterea cardului de sănătate sistemul prin care acestea sunt utilizate a căzut de nenumărate ori punând în dificultate atât doctorii care trebuiau să introducă în sistem datele, dar și pe bolnavi, care în unele cazuri nu au putut fi consultați. Chiar și așa, la fiecare cădere a sistemului

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Conform ultimului raport al Curții Constituționale, CNAS nu a verificat, prin direcțiile de specialitate cu atribuții de control/audit, modul de utilizare a resurselor financiare alocate pentru realizarea și implementarea cardului național de asigurări sociale de sănătate.

Auditorii au verificat bazele de date la casele de asigurări de sănătate județene – CASJ, transmise de CNAS la Direcția Generală a Pașapoartelor – Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice (CNUPPE), ce conțin asigurații eligibili, selecția fiind efectuată după codul numeric personal (CNP).

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Satul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe turiștii străini. Românii nu se înghesuie să-l viziteze, deși este printre cele mai frumoase din Maramureș
FANATIK.RO
Satul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe turiștii străini. Românii nu se înghesuie să-l viziteze, deși este printre cele mai frumoase din Maramureș
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI