Polonia, Belgia şi Danemarca anunţă că au încheiat operaţiunile de evacuare de pe aeroportul din Kabul

Comentează

Cele trei ţări au anunţat că au evacuat în ultimele zile peste 3.700 de persoane de pe aeroportul din Kabul, însă din cauza ameninţărilor teroriste au decis să încheie operaţiunile de evacuare, informează Agerpres.

Belgia şi-a încheiat miercuri seară operaţiunile de evacuare de pe aeroportul din Kabul, a declarat joi premierul Alexander De Croo, potrivit DPA. Acesta a precizat că în ultima săptămână au fost evacuate din Afganistan peste 1.400 de persoane.

Situaţia deja „haotică şi periculoasă” de pe teren „s-a deteriorat grav în decurs de o zi”, a spus De Croo, într-o conferinţă de presă.

Belgia a primit informaţii de la SUA şi alte ţări că urmează iminent un atac sinucigaş cu bombă asupra aeroportului, a mai afirmat el.

Un număr total de 23 de zboruri organizate de Belgia au transportat persoane din capitala Afganistanului către Islamabad, în Pakistan, a precizat premierul belgian.

Persoanele evacuate sunt cetăţeni belgieni, membri ai familiilor lor, dar şi cetăţeni din ţări partenere precum Olanda şi Luxemburg, plus un număr de oameni aflaţi în pericol iminent, a declarat şi ministrul de externe, Sophie Wilmes, în aceeaşi conferinţă de presă.

Polonia a evacuat 1.300 de persoane

Ultimul zbor polonez de evacuare din Afganistan a aterizat joi dimineaţă în Polonia, a comunicat ministrul adjunct de externe Marcin Przydacz, transmite dpa. În total, Polonia a evacuat 1.300 de persoane cu 14 zboruri, a spus el. Două sute de persoane au fost extrase din Afganistan la solicitarea altor state sau organizaţii, a precizat ministrul adjunct.

Premierul Mateusz Morawiecki a declarat că misiunea militară poloneză în Afganistan a luat sfârşit definitiv joi. „Din cauza ameninţării teroriste în creştere şi a instabilităţii tot mai mari, nu putem continua să riscăm vieţile oamenilor noştri”, a afirmat Przydacz, citat de agenţia PAP.

Danemarca: Nu mai este sigur să se zboare de pe aeroportul din Kabul

Danemarca a încheiat operaţiunea de evacuare a membrilor personalului ambasadei sale şi a familiilor acestora din capitala afgană Kabul, a comunicat joi guvernul de la Copenhaga, transmite dpa.

„Nu mai este sigur să se zboare de pe aeroportul din Kabul”, a declarat ministrul apărării, Trine Bramsen, pentru agenţia de ştiri daneză Ritzau în cursul serii de miercuri.

Ultimul avion implicat în operaţiunea daneză a aterizat deja în capitala Pakistanului, Islamabad, având la bord 90 de persoane evacuate - angajaţi, militari şi diplomaţi danezi la Kabul, a precizat ea.

Danemarca a evacuat din Afganistan în jur de 1.000 de persoane în ultimele zile.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că trupele americane, garantul-cheie al securităţii pe aeroportul din Kabul, îşi vor încheia misiunea de evacuare şi vor părăsi Afganistanul până la data de 31 august.

Franţa anunţă încheierea operaţiunilor de evacuare

Operaţiunea actuală franceză în Afganistan se va încheia total vineri seară, termen după care „nu mai putem proceda la evacuări de pe aeroportul din Kabul”, a anunţat joi prim-ministrul francez Jean Castex la postul RTL, transmite AFP:

Această dată-limită este „impusă de către americani”, al căror dispozitiv, esenţial pentru securitatea aeroportului, se va retrage definitiv la 31 august, a precizat o sursă guvernamentală franceză.

Potrivit Ministerului de Externe, evacuările de cetăţeni afgani se vor efectua, aşadar, până joi seară sau chiar până vineri dimineaţă.

Premierul francez Jean Castex a reamintit joi că „în jur de 2.500 de persoane” au fost evacuate, după ce capitala afgană Kabul a fost cucerită de talibani la 15 august. „Este vorba despre cetăţeni francezi, dar mai ales despre afgani care şi-au adus, într-un fel sau altul, contribuţia la armată etc., şi despre familii, artişti, jurnalişti…”, a adăugat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”