Polonia a doborât zeci de drone rusești care au pătruns în spaţiul său aerian / Șeful NATO: Am un singur mesaj pentru Putin / Kremlinul nu comentează

Comentează
LiveText

Noapte tensionată la granița de est a NATO. Polonia a anunțat că mai multe drone rusești au intrat în spațiul său aerian în timpul unui atac masiv lansat de Moscova asupra Ucrainei. Forțele armate poloneze au ridicat avioane de luptă și au declanșat o operațiune de neutralizare a obiectelor zburătoare, scrie publicația online Onet, parte a trustului Ringier.

Atacul Rusiei a început în cursul nopții, când zeci de drone de tip Shahed au vizat capitala ucraineană Kiev. După ce au ocolit orașul, mai multe aparate s-au îndreptat spre vest. Potrivit presei poloneze, cel puțin opt drone au ajuns până la Lviv, la doar 80 de kilometri de granița cu Polonia, iar cinci dintre ele ar fi traversat frontiera în apropiere de Zamość.

 
15:0910-09-2025Kremlinul declară că nu va comenta situația din Polonia

Kremlinul a făcut primul său comentariu cu privire la situația din Polonia… dar numai pentru a spune că nu va comenta. „Nu dorim să comentăm acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței de presă zilnice cu jurnaliștii. „Nu este treaba noastră să facem acest lucru. Este o chestiune care ține de Ministerul Apărării (rus)”, potrivit BBC.

Când a fost întrebat despre acuzațiile aduse Moscovei, Peskov a răspuns: „Conducerea UE și a NATO acuză Rusia de provocări zilnice, de obicei fără a avea dovezi în acest sens”.

14:1410-09-2025Șeful NATO: Am un singur mesaj pentru Putin

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a denunțat miercuri „comportamentul periculos” al Rusiei după incursiunea unor drone în spațiul aerian polonez, față de care Alianța a fost, în opinia sa, „foarte eficientă”, potrivit AFP.

O „evaluare completă” este în curs, dar indiferent dacă această incursiune a fost „intenționată sau nu, este absolut iresponsabilă și periculoasă”, a declarat Rutte în fața presei.

„Mesajul meu către Putin este clar: puneți capăt războiului din Ucraina (…) încetați să ne încălcați spațiul aerian și să știți că suntem vigilenți și că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a adăugat el.

13:5910-09-2025Prima reacția a Moscovei după ce mai multe drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei: „Dovediți că sunt rusești”

Însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Varșovia a declarat miercuri că dronele doborâte de Polonia în spațiul aerian polonez în timpul nopții proveneau din direcția Ucrainei, a relatat Reuters citând agenția de știri rusă RIA. El a cerut autorităților poloneze să facă dovada faptului că erau drone rusești.

13:5410-09-2025Șapte drone găsite în estul, nordul și centrul Poloniei

Autoritățile din Polonia au găsit șapte drone și rămășițele unui obiect neidentificat în diferite locuri din țară, în urma multiplelor incursiuni în spațiul aerian polonez din timpul nopții, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne, citată de BBC.

Karolina Galecka a declarat într-o conferință de presă că cinci dintre drone și rămășițele obiectului neidentificat au fost găsite în diferite locuri din provincia Lublin, în estul Poloniei, care se învecinează cu Belarus și Ucraina.

Ea a spus că celelalte două drone au fost descoperite în centrul și nordul Poloniei, mult mai departe de granițe:

  • Una a fost descoperită într-un câmp din Mniszków, în provincia Łódź din centrul Poloniei, la aproximativ 250 km (155 mile) de granița cu Belarus
  • O alta a fost descoperită în apropierea orașului Elbląg din nordul Poloniei
13:2810-09-2025Principalele reacții ale liderilor europeni după doborîrea dronelor Rusiei în Polonia
  • Președintele francez Emmanuel Macron descrie incursiunea ca fiind „pur și simplu inacceptabilă”, adăugând că se va întâlni în curând cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit BBC.
  • Președintele Consiliului European, Antonio Costa, afirmă că Europa își mărește investițiile în apărare în urma acțiunilor „nesăbuite” ale Rusiei. „Pacea și securitatea în Europa nu pot fi considerate ca fiind de la sine înțelese”, adaugă el.
  • Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, califică incursiunea aeriană drept „inacceptabilă”. Orbán este singurul lider al UE care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022.
  • Petr Fiala, prim-ministrul ceh, afirmă că este „greu de crezut” că atacul cu drone rusești de aseară asupra Poloniei a fost o coincidență. El acuză Rusia că „testează sistematic pentru a vedea cât de departe poate merge”.
  • Alexander Stubb, președintele Finlandei, susține că Rusia „caută escaladarea” și „poartă responsabilitatea” pentru încălcarea spațiului aerian al Poloniei.
  • Președintele leton Edgars Rinkēvičs își exprimă, de asemenea, sprijinul și solidaritatea deplină față de Ucraina, subliniind că aliații „trebuie să colaboreze”.
13:2410-09-2025Securitatea spațiului aerian polonez revine la normal

Securitatea spațiului aerian polonez s-a stabilizat, iar nivelul de amenințare a revenit la normal, a declarat comandamentul operațional al forțelor armate, potrivit BBC. Acesta afirmă că radarul și sistemele de apărare aeriană terestre au revenit, de asemenea, la activitățile lor obișnuite.

Declarația adaugă că se continuă monitorizarea situației din Ucraina - unde se „observă noi atacuri” din partea Rusiei - și se menține „starea de alertă constantă” pentru a proteja spațiul aerian al Poloniei.

12:5510-09-2025Nicușor Dan: „Rusia trebuie oprită și presată să vină la masa negocierilor”

Nicușor Dan, președintele României, și Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, au susținut că este „inacceptabilă” încălcarea spațiului aerian polonez de către Rusia.

12:4310-09-2025Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din Tratatul NATO

Tusk a afirmat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO, care permite țărilor membre să ridice o problemă în fața Consiliului Nord-Atlantic (principalul organism decizional al NATO).

Apoi au loc consultări pentru a se stabili dacă integritatea teritorială, independența politică sau securitatea unui stat membru au fost amenințate.

Tusk a declarat că se așteaptă la un sprijin mai mare în cadrul acestor consultări. „Acesta nu este doar un război pentru ucraineni. Este o confruntare pe care Rusia a declarat-o întregii lumi libere”, a afirmat el, potrivit BBC.

Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Poloneze, generalul Wieslaw Kukula (dreapta), la o ședință extraordinară a guvernului la Cancelaria Primului Ministru din Varșovia, Polonia, 10 septembrie 2025, Foto: Profimedia
12:1810-09-2025Cel puțin 19 drone rusești au intrat în spațiul aerial al Poloniei, spune Tusk

Prim-ministrul polonez Donald Tusk spune că au fost confirmate cel puțin 19 încălcări ale spațiului aerian cu drone rusești. Un număr semnificativ de drone au venit din Belarus.

 
11:4410-09-2025Belarus susține că dronele „și-au pierdut direcția”

Pavel Muravieika, viceministrul apărării din Belarus, susține că dronele care au intrat în spațiul aerian polonez au făcut-o accidental, după ce sistemele lor de navigație au fost blocate, potrivit BBC.

Într-un videoclip publicat pe canalul oficial Telegram al Ministerului Apărării, el susține că dronele „și-au pierdut drumul” și că Belarusul însuși a doborât unele dintre ele deasupra propriului teritoriu.

El a spus că între orele 23:00 și 04:00, ora locală (21:00 și 02:00, ora britanică), forțele sale, Polonia și Lituania au făcut schimb de informații prin „canale de comunicare” cu privire la dronele presupuse a fi rebele.

Belarus este o dictatură, găzduiește rachete rusești. Trupele ruse au intrat în Ucraina în 2022 prin teritoriul său. Legăturile sale cu Moscova sunt foarte strânse. Așadar, nu se poate avea încredere în declarațiile sale.

11:4210-09-2025Putin mizează pe relația cu Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO, după doborârea dronelor rusești din Polonia, spune Naumescu

Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, crede că Vladimir Putin mizează pe relația cu Donald Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO, după dronele rusești din Polonia.

„Mesajul lui Putin pentru Nawrocki, după declarația din Finlanda? Nu știm, dar ceva știm, totuși, cu siguranță. …Rusia a atacat Polonia cu drone. Nu e vorba de una accidentală, ci de mai multe (peste 10) și pe o arie destul de largă. Armata poloneză a doborât imediat o parte din dronele rusești”, a spus Naumescu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat: „Acum două zile, noul președinte al Poloniei, conservatorul Karol Nawrocki, spunea la întâlnirea cu președintele Finlandei că «Putin este gata să invadeze și alte țări». A primit o avertizare rusească?”.

11:2510-09-2025Trump a ignorat o întrebare despre dronele rusești din Polonia

La ieșirea dintr-un restaurant din Washington, președintele SUA nu a răspuns la întrebarea unui jurnalist despre dronele care au căzut în Polonia.

Conform videoclipului, Trump a ignorat și alte întrebări ale presei.

 
11:1210-09-2025Ursula von der Leyen: Se trasează liniile de luptă pentru o nouă ordine mondială, trebuie să apară o „Europă nouă”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri în discursul pe care îl ţine în Parlamentul European despre starea Uniunii că vechea lume a geopoliticii s-a sfârşit şi că „trebuie să apară o nouă Europă”, relatează Politico.

„Ei simt cum se schimbă terenul sub picioarele lor. Simt că lucrurile devin din ce în ce mai dificile... Pur şi simplu nu putem aştepta să treacă această furtună. Vara aceasta ne-a arătat că nu avem timp pentru nostalgie. În acest moment se trasează liniile de luptă pentru o nouă ordine mondială. Deci, da, Europa trebuie să lupte”, a afirmat ea, adăugând că Europa trebuie să aibă grijă de propria apărare şi securitate, citează News.ro.

11:0010-09-2025Principalele informații ale dimineții
  • Premierul Polonez spune că un „număr imens” de drone rusești au fost doborâte deasupra spațiului aerian polonez
  • Forțele NATO din Polonia au participat la doborîrea dronelor rusești marcând o premieră în istoria unei țări membre
  • Este pentru prima dată când drone rusești sunt doborâte deasupra Poloniei.
  • Polonia și-a închis temporar spațiul aerian și a început o operațiune militară, la care s-au alăturat NATO și avioane olandeze
  • Volodimir Zelenski califică intrarea dronelor rusești în spațiul aerian polonez drept „un precedent extrem de periculos pentru Europa”.
  • Alertă aeriană şi în România, în urma atacului cu drone din Ucraina – Aeronave F-16, ridicate în aer 
10:5210-09-2025Polonia ar putea invoca articolul 4 din Tratatul NATO după atacul cu drone rusești

Mass-media poloneză relatează că țara ia în considerare declanșarea articolului 4 din Tratatul NATO, care permite oricărui stat membru să solicite consultări în cazul în care integritatea teritorială, independența politică sau securitatea acestuia sunt amenințate.

În practică, acest lucru înseamnă că un membru NATO poate convoca în mod oficial toți aliații pentru a discuta situația și posibilele măsuri comune.

Spre deosebire de articolul 5, acesta nu impune o reacție militară automată, dar poate duce la acțiuni diplomatice, întărirea apărării, desfășurarea de trupe sau garanții suplimentare de securitate.

10:4610-09-2025Kaja Kallas: Dronele rusești au fost lansate în mod deliberat în Polonia

„Am asistat la cea mai gravă încălcare a spațiului aerian european de către Rusia de la începutul războiului. Avem motive să credem că acest lucru a fost deliberat, nu accidental. Războiul Rusiei se intensifică, nu se încheie.

Trebuie să creștem costurile pentru Moscova, să consolidăm sprijinul pentru Ucraina și să investim în apărarea Europei”, a declarat Kaja Kallas.

10:4110-09-2025Un congresmen american acuză Moscova că a declarat război Poloniei și vrea ca Ucraina să poată lovi adânc în Rusia 

Un congresmen american a lansat acuzații dure la adresa Moscovei, după ce aceasta a încălcat spațiul aerian al Poloniei. Într-un mesaj publicat pe X, Joe Wilson a acuzat țara condusă de Vladimir Putin că a declarat război Varșoviei.

„Rusia atacă Polonia, aliat NATO, cu drone iraniene Shahed, la mai puțin de o săptămână după ce președintele Trump l-a primit pe președintele Nawrocki la Casa Albă. Acesta este un act de război și suntem recunoscători aliaților NATO pentru răspunsul lor rapid la agresiunea neprovocată a criminalului de război Putin împotriva națiunilor libere și productive”, a scris congresmenul american.

10:1910-09-2025Apărarea antiaeriană a NATO a contribuit la neutralizarea „mai multor” drone în Polonia (purtător de cuvânt)

Apărarea antiaeriană a NATO a contribuit la neutralizarea „mai multor” drone în spațiul aerian polonez, în noaptea de marți spre miercuri, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Alianței Atlantice, Allison Hart, pe X.

„Numeroase drone au pătruns în spațiul aerian polonez în timpul nopții și s-au confruntat cu apărarea aeriană poloneză și a NATO”, a declarat ea, adăugând că secretarul general al Alianței, Mark Rutte, era „în contact” cu autoritățile poloneze, potrivit AFP.

10:1010-09-2025Tusk: „Un număr imens de drone rusești”

Prim-ministrul Donald Tusk a declarat că spațiul aerian polonez a fost încălcat peste noapte de un număr „imens” de drone rusești.
„Dronele care reprezentau o amenințare directă au fost doborâte. Sunt în contact permanent cu secretarul general al NATO și cu aliații noștri.”, a scris Tusk pe X.

 
10:0410-09-2025Zelenski: „Un precedent periculos pentru Europa”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, califică intrarea dronelor rusești în spațiul aerian polonez drept „un precedent extrem de periculos pentru Europa”.

„Rușii trebuie să simtă consecințele. Rusia trebuie să înțeleagă că războiul nu poate fi extins și că va trebui să ia sfârșit”, afirmă acesta, potrivit BBC. „Pauza în sancțiuni a durat prea mult”, spune el, adăugând că „este nevoie de o reacție puternică”.

09:5610-09-2025Donald Tusk consideră că incidentul cu dronele a fost probabil o provocare la scară largă din partea Rusiei

Varșovia poartă discuții cu aliații, afirmă acesta, și este pregătită să reacționeze la atacuri și provocări. Tusk adaugă că nu au existat victime în timpul nopții și încearcă să calmeze situația, afirmând că aceasta pare să fie sub control și că nu este nevoie de panică, potrivit Sky News.

Donald Tusk, premierul Poloniei Foto: Hepta
09:2410-09-2025Locuințe avariate în Polonia

În satul Wyryki (regiunea Lublin), resturile unei drone au căzut pe o casă, avariind acoperișul și o mașină. Nu au fost înregistrate victime, potrivit Nexta

Locuitorii din zonă au declarat că au auzit o explozie și au văzut avioane de vânătoare poloneze pe cer. Serviciile de urgență se află la fața locului pentru a evalua pagubele.

 
09:1610-09-2025Alertă aeriană şi în România, în urma atacului cu drone din Ucraina – Aeronave F-16, ridicate în aer 

România a ridicat de la sol două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române, în urma atacului masiv cu drone din ucraina, dar Ministerul Apărării anunţă că nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spaţiul aerian naţional.

”În noaptea de 9 spre 10 septembrie, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un grup de drone aeriene, în zona localităţii ucrainene Vâlcov, la graniţa cu România. Două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat la ora 00.59 de la Baza 86 Aeriană din Feteşti pentru misiuni de cercetare”, anunţă, miercuri dimineaţă, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, la ora 01.27, a fost transmis mesajul Ro-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea.

09:1210-09-2025Premierul polonez Tusk convoacă o ședință de urgență a guvernului

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a convocat o ședință de urgență a guvernului, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Adam Szłapka.

Tusk se află în prezent într-o ședință cu miniștrii responsabili de securitatea națională. Situația rămâne tensionată.

08:5410-09-2025Șeful diplomației ucrainene avertizează că Putin testează Occidentul

Kievul a afirmat miercuri că Vladimir Putin „nu încetează să testeze Occidentul” și va continua atâta timp cât nu se confruntă „cu nicio reacție fermă”, după ce Polonia a denunțat un „act de agresiune” în spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc nocturn asupra Ucrainei, potrivit AFP.

„Putin nu încetează să își intensifice și să își extindă războiul și să testeze Occidentul”, a declarat pe rețeaua X ministrul ucrainean de externe Andri Sibiga, a cărui țară luptă împotriva invaziei ruse din 2022. Potrivit acestuia, „o reacție slabă astăzi nu va face decât să provoace și mai mult Rusia, iar rachetele și dronele rusești vor zbura și mai departe în Europa”.

08:5010-09-2025Budanov: Rusia se înarmează masiv și intenționează să atace Europa în următorii 5 ani 

Generalul Kirilo Budanov (39 de ani), șeful spionajului militar ucrainean (GUR), a avertizat, într-un interviu pentru Apostrof TV, că Rusia se înarmează masiv și intenționează să atace Europa în următorii 5 ani, notează portalul Freedom și Blesk.

Budanov a declarat că Rusia pregătește un program amplu de dezvoltare a armamentului până în 2037., „cel mai extins program din anii ‘80 încoace”.

Dronelor rusești le-a fost urmărit traseul până la graniță

Comandamentul Operațional al Forțelor Armate a transmis că „spațiul aerian al Poloniei a fost în mod repetat încălcat”. În urma incidentului, armata a folosit armament pentru a neutraliza dronele și a început operațiuni de căutare a resturilor.

„Este în desfășurare o operațiune de identificare și neutralizare a obiectelor”, a precizat armata poloneză.

 

Populația, rugată să rămână în case

Autoritățile le-au cerut locuitorilor din trei regiuni, Podlaskie, Mazowieckie și Lubelskie, să rămână în locuințe până la finalizarea operațiunilor militare.

 

În același timp, patru aeroporturi importante, două din Varșovia și cele din Rzeszów și Lublin, au fost închise temporar. Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) a confirmat măsura, menționând că a fost vorba despre o „activitate militară neplanificată” legată de siguranța națională a Poloniei.

Avertisment de la Kiev: „Putin testează Occidentul”

Kievul a reacționat imediat după ce Polonia a denunțat un „act de agresiune” pe teritoriul său. Potrivit AFP, ministrul ucrainean de externe, Andri Sbiga, a declarat că președintele rus „nu încetează să testeze Occidentul” și va continua atâta timp cât nu se confruntă „cu nicio reacție fermă”.

„Putin nu încetează să își intensifice și să își extindă războiul și să testeze Occidentul”, a declarat Sibiga. El a avertizat că „o reacție slabă astăzi nu va face decât să provoace și mai mult Rusia, iar rachetele și dronele rusești vor zbura și mai departe în Europa”.

SUA au răspuns imediat

Ca răspuns la incident, se pare că Statele Unite ar fi ridicat mai multe avioane de vânătoare F-35 pentru a preveni noi incursiuni ale dronelor.

 

În același timp, un avion special Boeing WC-135R „Constant Phoenix”, supranumit „Nuke Sniffer”, a survolat ore întregi zona Mării Negre pentru a monitoriza activitatea Rusiei.

Reacții din partea guvernului polonez

Premierul Donald Tusk a anunțat că se află în contact permanent cu președintele Karol Nawrocki și cu ministrul apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.

 

„Am primit informări directe de la comandantul operațional care coordonează apărarea spațiului aerian al Poloniei”, a spus Tusk.

 

Kosiniak-Kamysz a precizat că Polonia colaborează strâns cu NATO și că în operațiunile de pe teren au fost implicați și soldați ai Forțelor de Apărare Teritorială (WOT). La rândul său, adjunctul ministrului apărării, Cezary Tomczyk, a făcut apel la populație să se bazeze doar pe informațiile oficiale ale armatei și ale instituțiilor statului.

Președintele, informat în timp real

Biroul de Securitate Națională (BBN) a transmis că președintele Karol Nawrocki este informat permanent despre situație și că este în contact direct cu premierul și cu ministrul apărării.

 

„Mulțumim tuturor celor implicați în protejarea cerului polonez și rugăm populația să păstreze calmul”, se arată în comunicat.

Potrivit unor surse ucrainene, Rusia pregătise un atac mult mai mare, cu aproximativ 700 de drone și zeci de rachete. După incidentele din Polonia, există informații contradictorii privind retragerea unor avioane rusești și renunțarea la o parte a planului de bombardament.

Armata poloneză a catalogat acțiunea Rusiei drept „un act de agresiune care a creat un pericol real pentru siguranța cetățenilor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește