Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul frontierei cu Rusia, Belarus și Ucraina, anunţă premierul Tusk

 1 comentariu

Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un „război hibrid” în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Belarus, relatează Reuters. Întreaga graniţă de est a Poloniei include însă şi frontierele cu Ucraina şi Rusia, scrie News.ro.

Tusk nu a oferit detalii despre acţiunile planificate şi nici despre eventualele fonduri care vor fi alocate, dar a spus că atunci când este vorba de securitatea Poloniei nu vor exista „limite”.

„Graniţa dintre Polonia şi Belarus este un loc unic, din cauza presiunii imigraţiei ilegale. De fapt, avem de-a face cu un război hibrid, care progresează”, a declarat premierul în timp ce vizita zona de graniţă şi s-a întâlnit cu soldaţi şi grăniceri. „Vreau să nu existe niciun dubiu aici - o ţară cu intenţii din ce în ce mai agresive faţă de Polonia, cum este Belarus, coorganizează această practică la graniţa poloneză”, a adăugat el.

Guvernul precedent al Poloniei şi Uniunea Europeană au acuzat Belarusul în 2021 că a orchestrat un flux de migranţi pentru a face presiuni asupra UE în legătură cu sancţiunile pe care le-a impus Minskului. Belarus a negat acuzaţiile.

Încercările de a trece graniţa au continuat de atunci, numărul acestora fluctuând în funcţie de vreme. Poliţia de frontieră poloneză spune că în prezent există aproximativ 300 de încercări de trecere ilegală pe zi.

Tensiunile dintre cei doi vecini au fost intensificate de invazia Rusiei în Ucraina, care a fost susţinută de aliatul belarus, care i-a permis Moscovei să-i folosească teritoriul pentru a ataca din nord.

Guvernul precedent de la Varşovia a construit un gard la graniţa dintre Polonia şi Belarus, lung de peste 180 km şi înalt de 5,5 metri, pentru a se proteja împotriva migraţiei ilegale. Acesta este completat de un sistem de camere şi senzori care monitorizează frontiera.

Tusk a declarat că noile fortificaţii vor fi de-a lungul „întregii frontiere estice”, care ar putea cuprinde şi Ucraina şi Rusia, dar nu a oferit detalii.

El a sugerat însă că ar dori ca o parte din fondurile pentru finanţarea proiectului să provină de la UE. „Nu este vorba doar de frontiera internă a Poloniei, ci şi de frontiera externă a UE. Prin urmare, nu am nicio îndoială că întreaga Europă va trebui să investească în securitatea sa investind în frontiera de est a Poloniei şi în securitatea frontierei noastre”, a spus Tusk.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Marica13 12.05.2024, 18:14

    Polonia are conducatori...noi avem lingai

ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ilona Brezoianu
11:04
Ilona Brezoianu, reacție dură după ce trapperul Ian a urinat pe scenă: „Ești caracter zero barat. Sper să nu-l mai primească altă dată”
Oana Roman
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
12:15
Un mare furnizor român de energie electrică și-a cerut insolvența, din cauza opririi centralei de la Cernavodă
11:46
Cât va costa încălzirea în Ploiești la iarnă. Facturi estimate pentru apartamentele cu 2 și 3 camere
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale