Autoritățile au descoperit, marți, irizaţii petroliere pe Dunăre, care se întind de la kilometrul fluvial 936 până la ecluza Porţile de Fier I, a anunțat Administraţia Naţională Apele Române, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Reprezentanții Apelor Române au spus că au fost anunțați de polițiștii de frontieră, care s-au aflat într-o misiune de intervenție în zonă.
„O echipă de la Apele Române s-a deplasat imediat la faţa locului şi a prelevat probe de apă pentru a stabili sursa poluării”, au transmis cei de la Apele Române.
Pe lângă asta, marți seară, reprezentanții Hidroelectrica au montat un baraj absorbant pentru stoparea poluării, a mai transmis instituția.
„Echipele noastre monitorizează în continuare evoluţia situaţiei de la faţa locului, în amonte şi în aval de Hidrocentrala Porţile de Fier I”, au precizat reprezentanții de la Apele Române.