Premiile Grammy 2023. Beyoncé a devenit cea mai premiată artistă din istorie. Lista câștigătorilor

Comentează

Beyoncé, 41 de ani, a intrat în istorie după ce a primit, în noaptea de duminică spre luni, 6 februarie, cel de-al 32-lea premiu Grammy din carieră, la cea de-a 65-a gală a premiilor muzicale, de la Los Angeles. Cu patru trofee la gala premiilor muzicale din acest an, artista a doborât recordul cu cele mai multe gramofoane câştigate în carieră, care era deținut de dirijorul Georg Solti (31), scrie agenția News.ro.

Cântăreața a câștigat trofeele pentru cea mai bună melodie R&B, cea mai bună înregistrare dance/ electronic, cel mai bun album dance/electronic și cea mai bună performanță R&B tradițională.

„Încerc să nu devin prea emoţionată. Încerc doar să mă bucur de această seară. Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă protejează. Îţi mulţumesc, Dumnezeu!”, a spus pe scenă artista. Ea le-a mulţumit membrilor familiei sale şi a transmis un mesaj comunităţii LGBTQ: „Vă mulţumesc pentru dragostea voastră şi pentru faptul că aţi reinventat acest gen muzical”.

Actriţa Viola Davis a atins statutul rar de EGOT, artist care are în palmares cele patru premii principale din industrie,, după ce a câştigat, duminică seară, la Los Angeles, un Grammy pentru cartea audio „Finding Me”. Ea a devenit a 18-a persoană care deţine trofeele Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Cântăreţul britanic Harry Styles a câştigat trofeul la categoria „albumul anului”, o surpriză în faţa favoritelor Beyoncé şi Adele.

Lista câștigătorilor:

  • Record of the Year: „About Damn Time”, Lizzo
  • Album Of The Year: „Harry's House”, Harry Styles
  • Song of the Year: „Just Like That”, Bonnie Raitt
  • Best New Artist: Samara Joy
  • Best Pop Solo Performance: „Easy On Me”, Adele
  • Best Pop Duo/Group Performance: „Unholy”, Sam Smith & Kim Petras
  • Best Traditional Pop Vocal Album: „Higher”, Michael Bublé
  • Best Pop Vocal Album: „Harry’s House”, Harry Styles
  • Best Dance/Electronic Recording: „Break My Soul”, Beyoncé
  • Best Dance/Electronic Music Album: "Renaissance”, Beyoncé
  • Best Contemporary Instrumental Album: „Empire Central”, Snarky Puppy
  • Best Rock Performance: „Broken Horses”, Brandi Carlile
  • Best Metal Performance: „Degradation Rules”, Ozzy Osbourne Featuring Tony Iommi
  • Best Rock Album: „Patient Number 9”, Ozzy Osbourne
  • Best Rock Song: „Broken Horses”, Brandi Carlile, Phil Hanseroth & Tim Hanseroth, compozitori (Brandi Carlile)
  • Best Alternative Music Performance: „Chaise Longue”, Wet Leg
  • Best Alternative Music Album: „Wet Leg”, Wet Leg
  • Best R&B Performance: „Hrs & Hrs”, Muni Long
  • Best Traditional R&B Performance: „Plastic Off the Sofa”, Beyoncé
  • Best Progressive R&B Album: „Gemini Rights”, Steve Lacy
  • Best R&B Song: „Cuff It”, Beyoncé
  • Best R&B Album: „Black Radio III”, Robert Glasper
  • Best Rap Performance: „The Heart Part 5”, Kendrick Lamar
  • Best Melodic Rap Performance: „Wait for U”, Future Featuring Drake & Tems
  • Best Rap Album: „Mr. Morale & the Big Steppers”, Kendrick Lamar
  • Best Rap Song: „The Heart Part 5”, Jake Kosich, Johnny Kosich, Kendrick Lamar & Matt Schaeffer, compozitori (Kendrick Lamar)
  • Best Country Solo Performance: „Live Forever”, Willie Nelson
  • Best Country Album: „A Beautiful Time”, Willie Nelson
  • Best Country Song: „‘Til You Can’t”, Matt Rogers & Ben Stennis, compozitori (Cody Johnson)
  • Best Latin Jazz Album: „Fandango At The Wall In New York”
  • Best Gospel Album: „Kingdom Book One Deluxe”, Maverick City Music & Kirk Franklin
  • Best Roots Gospel Album: „The Urban Hymnal”, Tennessee State University Marching Band
  • Best Latin Pop Album: „Pasieros”, Rubén Blades & Boca Livre
  • Best Música Urbana Album: „Un Verano Sin Ti”, Bad Bunny
  • Best Latin Rock or Alternative Album: „Motomami”, Rosalía
  • Best Tropical Latin Album: „Pa’lla Voy”, Marc Anthony
  • Best Americana Performance: „Made Up Mind”, Bonnie Raitt
  • Best Americana Album: „In These Silent Days”, Brandi Carlile
  • Best American Roots Song: „Just Like That”, Bonnie Raitt
  • Best Traditional Blues Album: „Get On Board”, Taj Mahal & Ry Cooder
  • Best Contemporary Blues Album: „Brother Johnny”, Edgar Winter
  • Best Folk Album: „Revealer”, Madison Cunningham
  • Best Reggae Album: „The Kalling”, Kabaka Pyramid
  • Best Global Music Performance: „Bayethe”, Wouter Kellerman, Zakes Bantwini & Nomcebo Zikode
  • Best Global Music Album: „Sakura”, Masa Takumi
  • Best Children’s Music Album: „The Movement”, Alphabet Rockers
  • Best Audio Book, Narration, and Storytelling Recording: "Finding Me”, Viola Davis
  • Best Comedy Album: „The Closer”, Dave Chappelle
  • Best Musical Theater Album: „Into The Woods” (2022 Broadway Cast Recording)
  • Best Compilation Soundtrack for Visual Media: „Encanto”
  • Best Score Soundtrack for Visual Media (Includes Film and Television): „Encanto”, compozitor Germaine Franco
  • Best Song Written For Visual Media: „We Don’t Talk About Bruno” (pentru "Encanto”)
  • Best Instrumental Composition: „Refuge”, Geoffrey Keezer, composer (Geoffrey Keezer)
  • Best Album Notes: „Yankee Hotel Foxtrot” (20th Anniversary Super Deluxe Edition), Bob Mehr, album notes writer (Wilco)
  • Best Historical Album: „Yankee Hotel Foxtrot” (20th Anniversary Super Deluxe Edition)
  • Songwriter of the Year, Non-Classical: Tobias Jesso Jr. 
  • Best Engineered Album, Non-Classical: „Harry’s House” 
  • Producer Of The Year, Non-Classical: Jack Antonoff
  • Best Remixed Recording: „About Damn Time” (Purple Disco Machine Remix) - Purple Disco Machine, remixer (Lizzo)
  • Best Immersive Audio Album: „Divine Tides”
  • Best Engineered Album, Classical: Bates: Philharmonia Fantastique - The Making Of The Orchestra
  • Producer Of The Year, Classical: Judith Sherman
  • Best Orchestral Performance: Works By Florence Price, Jessie Montgomery, Valerie - Coleman
  • Best Opera Recording: „Blanchard: Fire Shut Up In My Bones”, dirijor Yannick Nézet-Séguin
  • Best Choral Performance: Donald Nally, dirijor (Dominic German, Maren Montalbano, Rebecca Myers & James Reese; The Crossing)
  • Best Chamber Music/Small Ensemble Performance: Shaw: Evergreen, Attacca Quartet
  • Best Classical Instrumental Solo: „Letters for the Future, Time For Three”; Xian Zhang, conductor (The Philadelphia Orchestra)
  • Best Classical Compendium: „An Adoption Story”, Starr Parodi & Kitt Wakeley; Jeff Fair, Starr Parodi & Kitt Wakeley, producers
  • Best Contemporary Classical Composition: Puts: Contact - Kevin Puts, compozitor (Xian Zhang, Time for Three & The Philadelphia Orchestra)
  • Best Music Video: „All Too Well: The Short Film” - Taylor Swift
  • Best Music Film: Jazz Fest: A New Orleans Story, (Various Artists), Frank Marshall & Ryan Suffern, video directors; Frank Marshall, Sean Stuart & Ryan Suffern, video producers

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român