UPDATE. Iohannis, către ambasadorii acreditaţi la Bucureşti: "Voi face tot ce ţine de mine ca democraţia şi statul de drept să nu fie afectate!"

Comentează

Întâlnirea anuală a şefului statului cu şefii misiunilor diplomatice din România a avut loc, marţi, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ambasadorilor străini că va face tot ce ţine de el, ca preşedinte, ca "valorile democraţiei şi a statului de drept să nu fie afectate".

Şeful statului a prezentat priorităţile României în plan extern: aderarea la Schengen, consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, o preşedinţie a Consiliului UE de succes, dar şi păstrarea procentului de 2% din PIB pentru cheltuielile din apărare.

Iohannis: Statul român trebuie să rămână unul în care democraţia liberală şi statul de drept sunt pe deplin consolidate"

Klaus Iohannis şi-a început discursul susţinut în faţa ambasadorilor străini cu referirea la statul de drept şi independenţa justiţiei. Este pentru prima dată când şeful statului îşi începe discursul privind priorităţile pe politică externă cu situaţia internă din România.

UPDATE ora 12.14 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în deschiderea discursului, că "pentru ca politica externă şi europeană a României să fie performanţă, statul român trebuie să rămână unul în care democraţia liberală şi statul de drept sunt pe deplin consolidate, cu o justiţie independentă şi eficientă".

"Este o onoare pentru mine să găzduiesc, la început de an, această întâlnire tradițională cu excelențele voastre. Prețuiesc foarte mult buna cooperare pe care am avut-o până acum și sper în continuare la consolidarea relațiilor noastre pe parcursul anului 2019. După cum bine știți, o bună parte a eforturilor noastre este, în acest moment, îndreptată către exercitarea cu succes a Președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene.  Vă spuneam la întâlnirea noastră de anul trecut că pentru ca politica externă şi europeană a României să fie performantă, statul român trebuie să rămână unul în care democrația liberală și statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justiție independentă şi eficientă. Aceste considerente rămân valabile acum, când deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodată", a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a continuat: "Aceste considerente rămân valabile acum, când deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodată. Vă asigur că voi face tot ceea ce ţine de mine, ca Preşedinte, pentru ca aceste valori să nu fie afectate!".

Preşedintele a arătat că, în egală măsură, indiferent de scena foarte dinamică a politicii interne româneşti, în ceea ce priveşte afacerile europene toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi cât mai eficient, astfel încât Preşedinţia Consiliului Uniunii să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

"Dar exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene nu presupune că celelalte constante şi priorităţi strategice ale României vor intra pentru 6 luni pe un plan secundar.
Astfel, triada conceptuală strategică a politicii externe a României se va menţine neatinsă: dincolo de obiectivul creşterii rolului României în cadrul Uniunii Europene, care va fi - sper - maximizat de exercitarea Președinției, păstrăm obiectivul central al consolidării şi extinderii Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi pe cel al creşterii rolului şi susţinerii României în cadrul şi pentru Alianţa Nord-Atlantică", a spus Iohannis.

Iohannis: Vom continua să alocăm 2% pentru cheltuielile de apărare, aşa cum ne-am asumat la nivel aliat

Şeful statului a arătat că aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, în toate domeniile sale, va rămâne şi în continuare o prioritate pentru politica externă a României.

"Profit de acest prilej pentru a saluta recunoaşterea efortului României de participare la sistemul NATO antirachetă, prin baza Deveselu, în Missile Defense Review a Statelor Unite, recent prezentată de către Preşedintele Trump. În ceea ce priveşte NATO, acest an va marca un moment important – aniversarea a 70 de ani de la crearea celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie, dar şi a 15 ani de la aderarea României la NATO. România va continua să susţină consolidarea Alianţei şi întărirea coerenţei sale, inclusiv a coerenţei Flancului estic. Summitul aniversar de la finalul acestui an va fi un bun prilej pentru noi progrese în acest sens, iar România va acționa în acest scop în 2019. Vom continua să alocăm 2% pentru cheltuielile de apărare, aşa cum ne-am asumat la nivel aliat", a spus preşedintele, în discurs.

Iohannis: Vom continua parteneriatele de tip strategic cu Franţa, Germania, Polonia

Şeful statului a mai spus că anul acesta, vom continua să aprofundăm parteneriatele şi relaţiile de tip strategic ale României.

El a dat exmplul Franţei, cu care a dat un nou elan Parteneriatului Strategic, împreună cu Preşedintele Macron, prin semnarea anul trecut a unei noi Declaraţii privind Parteneriatul Strategic şi lansarea excepţionalului Sezon cultural comun, dar şi Germania, cu care dialogul politic la cel mai înalt nivel şi cel sectorial au cunoscut anul trecut un dinamism remarcabil.

Klaus Iohannis a vorbit despre relaţiile cu Italia, unde a avut în 2018 o vizită de stat extrem de bună, confirmând soliditatea relației noastre, cu Polonia, cu care a continuat întărirea cooperării noastre securitare şi în alte domenii, cu Turcia, Japonia, pentru a da doar câteva exemple.

"Lor li se adaugă relațiile cu statele din Orientul Mijlociu şi din Asia. În relaţia cu Republica Moldova, vom menţine atenţia noastră prioritară asupra Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a acestui stat şi vom încuraja ferm continuarea reformelor necesare apropierii de Uniune", a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a vorbit despre exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene care "reprezintă pentru România și o oportunitate de a contribui la definirea viitorului proiectului european, în sensul promovării unei Europe mai coezive și mai puternice".

"În acest context, Summit-ul de la Sibiu din 9 mai va fi un moment cheie. La Sibiu, dorim să formulăm o viziune clară asupra liniilor de acțiune prioritare ale Uniunii Europene, care să contribuie semnificativ la definirea Agendei Strategice 2020-2024.  Ne propunem, totodată, să adoptăm o Declarație Politică pentru a reafirma solidaritatea și angajamentul statelor membre pentru construirea unei Uniuni mai puternice, în plan intern și extern. Este esențial ca agenda de priorități care va fi discutată la Sibiu să corespundă agendei cetățenilor, așteptărilor lor legitime de a beneficia de rezultate concrete", a anunţat şeful statului.

Iohannis, despre Brexit: Vom întreprinde acțiunile necesare - în orice scenariu posibil - în coordonare cu instituțiile europene și celelalte state membre

În privința Brexit-ului, şeful statului a spus că Acordul agreat deja între Regatul Unit şi UE27 reprezintă cel mai bun instrument pentru limitarea consecințelor negative ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru asigurarea certitudinii juridice pentru mediul de afaceri şi pentru garantarea drepturilor cetățenilor.

"În urma primei respingeri a acestui Acord în Parlamentul britanic, ca Președinție a Consiliului UE vom întreprinde acțiunile necesare - în orice scenariu posibil - în coordonare cu instituțiile europene și celelalte state membre. Astfel, vom depune eforturi pentru facilitarea adoptării măsurilor propuse de Comisia Europeană pentru a ne asigura că Uniunea este pregătită corespunzător pentru retragerea Marii Britanii, în orice scenariu", a menţionat preşedintele.

El a arătat că prioritatea pe care ţara noastră a urmărit-o în negocierile cu Londra a fost protejarea drepturilor cetățenilor europeni din Regatul Unit.

"O vom urmări şi mai departe, astfel încât să diminuăm pe cât posibil efectele negative care ar putea afecta viețile cetățenilor europeni, inclusiv, desigur, ale cetățenilor români", a spus Iohannis.

Iohannis: "Aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă, în continuare, pentru noi, o prioritate"

"Aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă, în continuare, pentru noi, o prioritate. Suntem convinși că acest demers poate contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întreg spațiul de liberă circulație din Uniunea Europeană", a spus preşedintele, în discursul susţinut în faţa corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

Ca în fiecare an, preşedintele Klaus Iohannis va prezenta direcţiile de politică externă pe care le urmăreşte România în 2019. Ulterior, la ora 14.00, preşedintele Klaus Iohannis va primi mai mulţi ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Iar la ora 19.00, şeful statului va susţine un discurs la recepția organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană.

El mai afirma că aderarea României la spaţiul Schengen este esenţială şi ţara noastră pledează "ferm" pentru întărirea relaţiei transatlantice.

Întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi în România are loc în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
MONDEN
Elena Udrea
12:10
Elena Udrea, mărturisiri despre ziua în care a fost arestată în Costa Rica, în urmă cu 8 ani: „Luată de lângă un copil de 13 zile, o fetiță născută prematur”
Gabriel Torje la Asia Express 2026
12:09
Familia lui Gabriel Torje, dată afară din patru locuințe. Detalii neștiute din viața concurentului „Asia Express” 2026
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
12:49
13 marinari, dați dispăruți în Marea Neagră, după ce o navă cu cereale a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă după ce a fost abandonată
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
12:15
A fost concediată după 38 de ani de muncă la aceeași firmă și a plecat în Antarctica. După o săptămână, viața ei s-a schimbat complet: „Întotdeauna te poți reinventa”
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”