Prețurile gazelor și ale electricității „vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite”. Previziunile unui fost director ROMGAZ

 1 comentariu

Potrivit unor prognoze, prețul gazelor tranzacționate pe bursă este posibil să crească cu 44% – 60% în iarna 2022-2023, iar acesta nu este cel mai pesimist scenariu, potrivit unei analize realizate de către Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

„Prețurile gazelor și implicit ale electricității vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite”, scrie Chisăliță, expert în energie și fost director al producătorului de stat Romgaz.

Prețul gazelor a atins deja marți un nivel-record, de 251 de euro/MWh pe bursa din Olanda, deși în Europa, temperatura medie a aerului este de 25 de grade Celsius, conform expertului.

  • Tot ieri, Gazprom a anunțat că prețul gazelor ar putea crește cu 60%, de la 2.500 de dolari pe mia de metri cubi de gaze la 4.000 de dolari pe mia de metri cubi.

Chisăliță scrie însă că creșterea cu 60% nu este cel mai pesimist scenariu.

„Există două prognoze în spațiul public, care arată că este posibil ca prețul gazelor tranzacționate pe bursă să crească cu 44% – 60% în iarna 2022-2023. Deși aceste valori sunt amețitoare, nu reprezintă scenariul cel mai pesimist posibil al creșterii prețului la gaze în această iarnă”, arată Dumitru Chisăliță.

Problema cea mai importantă a iernii viitoare este existența efectivă a gazelor, și astfel vom asista la situații în care unii consumatori/țări vor fi determinați să ofere „oricât” pe gaze, doar pentru a le avea. Dumitru Chisăliță, președinte AEI:

De unde vin prețurile mari

Acesta explică situația.

„Anul trecut, creșterea prețului gazelor naturale a început în luna iulie, urmare a reducerii livrării de gaze din Rusia, pe fondul lipsei obligațiilor contractuale pe termen lung și unor probleme tehnice. Această situație a determinat o creștere a prețului gazelor cu 463% față de prețul maxim înregistrat înaintea începerii conflictului din Ucraina. Istoria se repetă anul acesta. Reducerea livrărilor de gaze spre țări din Europa va aduce prețuri la gaze în iarnă care nu au mai existat vreodată pentru acest produs”.

„Bambilici cu furnizorii”

Chisăliță apreciază că România va cheltui aproximativ 4% din Produsul Intern Brut (PIB) pe măsurile cu plafonarea și compensarea facturilor de energie și gaze.

  • Furnizorii au acuzat marți autoritățile că nu au inclus suficienți bani în proiectul de rectificare a bugetului pentru plata compensărilor în energie.
  • Prețul energiei a depășit marți un nou record, ajungând la 554 de euro pe MWh în România și la 552 de euro în Germania. În țările baltice, prețurile depășesc 800 de euro.

„Până în momentul de față am jucat «bambilici» cu furnizorii și asta s-a putut pentru că încă nu am intrat în iarnă și cantitățile de gaz și energie vândute sunt mici. În momentul în care aceste cantități vor deveni semnificative, furnizorii nu vor mai putea face pe agenții de împrumut din umbră ai statului (băncile nu vor mai finanța furnizorii datorită riscului ridicat pe care aceștia îl prezintă) și probabilitatea blocajului financiar pe piața gazelor și a energiei va fi iminentă”, avertizează șeful Asociației Energia Inteligentă.

Protecție „pe banii altora”

„Bucuria statului că protejează consumatorii cu banii altora este aproape de a se încheia și continuarea acestui joc periclitează siguranța aprovizionării cu gaze”, punctează acesta.

Expertul spune că pe vară, când consumul de gaze era mic, se puteau lua măsuri de eficientizare.

„Situația actuală așa cum se poate observa era mai mult decât predictibilă, însă încăpățânarea autorităților de a aplica schema plafonării, doar pentru că se făcea temporar pe banii altora decât banii statului, ne aduce în situația de a necesita luarea de măsuri dure acum la intrarea în iarnă. Din păcate, într-o perioadă de vară, în care consumul era mic și în care se puteau aplica măsuri energetice cu care oamenii să intre în iarna 2022-2023 la un nivel suportabil, nu au fost luate și ne găsim din nou la începutul iernii, să venim să experimentăm pe spinarera oamenilor măsuri în energie la fel ca în anul 2021”, a conchis expertul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 17.08.2022, 18:27

    Sa ne dea NATO subventii, ca in razboi stie sa ne arunce dar in ajutor sare doar pt miliardarii planetei aflati in SUA.dupa ce iau aruncat pe ucrainieni in fata mortii pe noi ne arunca in saracie marioneta Iohanis si gasca nato si UE.

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale