Potrivit unui comunicat IPJ Dolj, de joi, 4 mai, faptele ar fi fost comise în perioada 2013-2017: „Bărbatul este bănuit că în perioada 2013-2017, folosindu-se de metoda „loverboy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat”.
Reținut de polițiști, eliberat de instanță
Miercuri, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, din Craiova. Au fost ridicate mai multe mijloace de probă.
În aceeași zi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe craioveanul de 35 de ani, care este acuzat de comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.
Joi, bărbatul a fost dus la Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a respins solicitarea procurorilor şi a dispus punerea acestuia în libertate, potrivit portalului instanțelor.
Instanţa de judecată a apreciat că nu prezintă nici un grad de pericol pentru ordinea publică, că probele administrate în faza de urmărire penală nu conduc la concluzia că ar fi vinovat de săvârşirea faptelor. A considerat că nu este necesară luarea altei măsuri preventive pentru clientul meu.
Avocatul Laurenţiu Stanca, pentru Gazeta de Sud:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_17180fc5d48413c0cf07b95cf6f5bea5.jpg)
Directorul liceului: „S-a învoit pentru ieri şi astăzi. A motivat că are probleme de familie”
„Cosmin Marcea este cadrul didactic suplinitor, are contract de muncă pe perioadă determinată încheiat cu liceul nostru, începând din 2017. Conducerea şcolii nu are cunoştinţă de vreo faptă sau vreun conflict în care să fi fost reclamat. Nimeni nu a înaintat vreo sesizare care să facă referire la vreo formă de comportament inadecvat. Dumnealui s-a învoit pentru ieri şi astăzi. A motivat că are nişte probleme de familie“, a declarat Eduard Gegiu, directorul Liceului de Arte Marin Sorescu.
Conducerea IȘJ Dolj a explicat, înainte de decizia instanţei, că s-a dispus asigurarea suplinirii la ore a profesorului de sport.
După decizia instanţei de judecată, profesorul se poate întoarce la catedră.
Foto: gds.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

qmeld • 05.05.2023, 14:45
Cică n-ar fi nicio legătură între tatuaje și devianțele comportamentale...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c22d5bbdea50c385ca5dcfa1eee92313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e9a51afda4df509f16aed1a2a534a94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4aed25a653312ae60179f9322b8b3347.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3c5512c58c05c0c282e31a8624161e6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f98f150b8ae16ed142f29c083351d26c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b9271f793a7eb01eee820644a49abd8e.jpg)