PROGNOZA METEO pentru LUNI

ÎN ŢARĂ
În regiunile extracarpatice vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în Moldova, Muntenia şi Oltenia; cerul va avea înnorări, pe arii restrânse va fi ceaţă asociată cu chiciură şi izolat va fulgui. În restul teritoriului ger va mai fi local în Transilvania şi Maramureş, cerul va fi variabil, iar ceaţă se va forma pe spaţii mici. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 1 grad în regiunile sudice, estice, dar şi în estul Transilvaniei şi între 2 și 8 grade în rest, iar cele minime se vor situa între -23 de grade în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a -3 grade în Dealurile de Vest.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa și noaptea. Cerul va fi temporar noros, vor fi condiţii de fulguială, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă va fi de -14…-12 grade.

PROGNOZA METEO pentru MARȚI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va încălzi față de ziua precedentă, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, iar cele minime se vor încadra între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei până în jurul valorii de -13 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi sud-estice, unde pe arii restrânse va ninge slab.Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în Moldova, Dobrogea şi doar izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, local, va fi ceață.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

LA BUCUREŞTI
Vremea se va încălzi față de ziua precedentă. Astfel, temperatura maximă va fi de -1…0 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade, mai coborâtă în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

ÎN ŢARĂ
Procesul de încălzire al vremii va continua, astfel încât temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 0 și 10 grade şi minime, în general, între -13 și 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile estice şi sud-estice, unde izolat vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales pe parcursul zilei, la munte și în estul teritoriului. Izolat va fi ceață.

LA BUCUREŞTI
Procesul de încălzire al vremii va continua. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -7…-5 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
16.02.2017  – 19.02.2017

JOI – Vremea va fi în general frumoasă, iar în vest, nord-vest si centru, precum si la munte, va fi şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în est si sud-est, însă doar izolat, în primele ore ale zilei, în Moldova va fulgui. Vântul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade in nordul Moldovei si 10 grade in Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, noaptea, în zonele joase de relief, îndeosebi din sud si est, va fi ceată.

Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV
Recomandări
Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV

PROGNOZA METEO pentru weekend – Procesul de încălzire a vremii va continua, iar valorile termice, mai ales cele diurne, vor fi cu mult mai ridicate decât cele specifice perioadei, îndeosebi în regiunile intracarpatice si la munte. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste spre sfârsitul intervalului.

26 de județe și București, sub Cod galben de ger până marți

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI