Magazinele Penny din România au un program de funcţionare modificat în perioada Anului Nou 2026. Astfel, dacă aveți nevoie să faceți cumpărături în perioada respectivă, consultați din timp programul Penny pe 31 decembrie 2025, 1 şi 2 ianuarie 2026.
Cuprins:
Dacă nu ai apucat să faci toate cumpărăturile de care ai nevoie înainte și după Revelion, consultă care este programul magazinelor Penny pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie. Programul magazinelor de Anul Nou 2026 va suferi modificări faţă de intervalul de funcţionare obişnuit.
În luna decembrie 2025, retailerul Penny, parte a grupului german Rewe, își așteaptă clienții cu o gamă variată de produse proaspete. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din peste 420 magazine la nivel național.
Află în continuare la ce oră închid magazinele Penny de Anul Nou 2026, conform programului anunțat de retailer!
Până pe 30 decembrie 2025, magazinele Penny vor avea program normal de funcţionare. Pe 31 decembrie, magazinele Penny se vor deschide la ora 07:00, dar se vor închide mai devreme, la ora 18:00.
Pe 1 ianuarie, toate magazinele Penny vor fi închise, iar pe 2 ianuarie vor avea program mai scurt, vor fi funcţionale în intervalul orar 09:00 - 16:00. Iată programul de Revelion al magazinelor:
În funcție de magazin, pot interveni unele diferențe de program, dar toate aceste detalii se vor regăsi pe website-ul oficial: https://www.penny.ro/.