Programul Rabla va fi lansat în luna martie şi va pune la dispoziţie românilor 60.000 de vouchere, anunţă ministrul Mediului, Costel Alexe. De asemenea, statul va creşte la 140 de milioane de lei bugetul pentru Rabla plus.
Programul Rabla clasic va fi lansat în luna martie, la Craiova, la Ford, şi va beneficia de cea mai mare sumă de până.
"Pentru Rabla clasic ne-am luat angajamentul că vom avea 60.000 de vouchere pe care le vom oferi cetăţenilor pentru achiziţionarea de autoturisme păstrând aceleaşi valori ca în anul trecut, iar pentru Rabla plus, bugetul pentru acest an creşte de la 95 milioane la 140 milioane (lei n.red.), urmând ca în acest an, pe lângă dezvoltarea reţelei naţionale de încărcare, să finanţăm minim 3.000 de maşini electrice.
Se păstrează ca anul trecut valoarea de minim 10.000, iar dacă mai adăugăm şi faptul că românii pot casa un autoturism vechi, voucherul poate ajunge până la 11.350 euro. Aş vrea să spun că este cea mai mare valoare a a unui voucher pentru o maşină electrică din Europa", a spus ministrul Costel Alexe, conform Agerpres.
Valoarea unui voucher clasic a rămas la 6.500 de lei.