Mii de manifestanți au protestat, duminică, la Belgrad președintele Aleksandar Vucic, pe care îl acuză de autoritarism şi de subordonare a presei. Mulțimea a încercat să pătrundă în reședința președintelui, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.
Un grup de manifestanți a venit cu un camion până în apropierea reședinței președintelui încercând să pătrundă în clădirea în care Vucic ținea o conferință de presă.
Jandarmii au intervenit în forță pentru a-i opri pe aceștia, scrie Euronews.
Demonstranţii au strigat lozinci precum ”Vucic, hoţule!”, ”acesta este sfârşitul tău” sau ”arestaţi-l pe Vucic” și i-au cerut demisia șefului statului.
Manifestațiile de duminică au loc la câteva ore după ce sâmbătă seara, un grup de manifestanți a intrat în sediul televiziunii publice sârbe și au fost evacuați de forțele de ordine.
Manifestanții au denunțat ”parţialitatea” televiziunii publice față de guvern.
Președintele i-a acuzat pe adversarii săi care susţin protestele că sunt ”fascişti” sau ”oligarhi„ responsabili de delicte financiare. ”Nu vom permite niciodată unei minorităţi de o mie, două, cinci sau o sută de mii să preia puterea prin violenţă. Niciodată nu vom permite aceasta”, a insistat Vucic, care a promis că nu va permite ca incidente precum cel de sâmbătă seara să se repete și a cerut ca vinovaţii vor fi deferiţi justiţiei.
Preşedintele Vucic a transmis că nu va onora cererile protestatarilor privind alegerile şi libertatea presei „chiar dacă vor ieşi în stradă cinci milioane de oameni”.
Foto: EPA