Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că majorează pensiile și salariul minim din Rusia, în ceea ce experții susțin că este o încercare a liderului de la Kremlin de a minimaliza impactul războiului din Ucraina asupra economiei rusești, potrivit Reuters.
Președintele rus a anunțat o majorare de 10% a pensiilor și a salariului minim din Rusia, în condițiile în care cea mai mare țară de pe glob se confruntă cu o inflație anuală de aproape 18%.
Liderul de la Kremlin a recunoscut că 2022 va fi un an „dificil” pentru economie. „Când spun «dificil», nu înseamnă că toate aceste dificultăți au legătură cu operațiunea militară specială”, a declarat Vladimir Putin la o reuniune a Consiliului de Stat de la Moscova.
Majorarea pensiilor va intra în vigoare la 1 iunie, în timp ce majorarea salariului minim se va aplica de la 1 iulie. Analiștii au declarat că aceste măsuri nu vor împiedica o scădere bruscă a veniturilor reale.
După indexare, salariul minim va fi în Rusia de 15.172 de ruble, pensia minimă - de 11.970 de ruble, iar alocațiile pentru copii - de 13.501 ruble.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia