Maria Francisca Perello, soţia tenismanului spaniol Rafael Nadal, a născut, sâmbătă, un băieţel, care va purta numele Rafael Nadal Perello, informează Marca, citată de News.ro.
Evenimentul din familia marelui campion iberic s-a produs, sâmbătă, la Palma de Mallorca, după o așteptare lungă, de câteva săptămâni.
De altfel, preocupat de starea de sănătate a soției, Nadal a părăsit cu o zi mai devreme „Laver Cup”, turneu care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie.
Rafael Nadal s-a întors acasă pentru a fi alături de Maria Francisca, după ce a jucat în ultimul meci din cariera lui Roger Federer.
??? ¡Ha nacido! ??? ❤❤❤ ¡Ya está aquí Rafael Nadal Perelló! ¡Felicidades a Mery y a Rafa de todo corazón! ¡Os queremos! https://t.co/ETV9F33XX9— MARCA (@marca) October 8, 2022
În ultima perioadă, Nadal nu a mai fost concentrat în totalitate asupra competițiilor la care a participat (US Open și Laver Cup), acesta fiind preocupat de starea de sănătate a soției lui, care a fost internată de mai multe ori.
În august, Maria Francisca Perello a fost supusă unei intervenții chirurgicale minore, în momentul în care era însărcinată în 31 de săptămâni.
Nadal, în vârstă de 36 de ani, şi Perello, care are 34 de ani, sunt împreună de 18 ani. Cei doi sunt căsătoriţi din octombrie 2019, dar sunt împreună din 2005.
FOTO: EPA