Rareș Bogdan, unul dintre contestatarii lui Ilie Bolojan în PNL, scos de la șefia delegației României din Grupul PPE al Parlamentului European

 2 comentarii

Daniel Buda este noul şef al Delegaţiei României din cadrul grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European, a anunţat miercuri, 1 iulie, Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului PPE.

„Delegația europarlamentarilor PNL din Grupul PPE a decis să îl înlocuiască, la șefia delegației române, pe Rareș Bogdan cu Daniel Buda. Astăzi am pus în aplicare această decizie prin notificarea Grupului PPE. Daniel Buda a fost primit în această dimineață în cadrul Grupului în calitate de nou șef al Delegației României”, a transmis Siegfried Mureșan pe Facebook.

El crede că „Daniel Buda va conduce foarte bine delegația noastră” și că vor continua să lucreze eficient în PPE și în Parlamentului European.

„Până acum, Daniel Buda a fost foarte activ în apărarea fermierilor români și a fondurilor de coeziune pentru România. Vom lucra în continuare foarte strâns pentru a ne asigura că și în următorii ani vom reuși să obținem cât mai multe fonduri din bugetul Uniunii Europene pentru autoritățile locale, pentru fermierii români și pentru dezvoltarea României. Vom lucra cu celelalte delegații din Partidul Popular European pentru a genera majorități pentru decizii favorabile României”, a mai transmis Siegfried Mureșan.

„Din Delegația României la Grupul PPE fac parte toți europarlamentarii PNL și UDMR. Co-președinte al delegației, din partea UDMR, este domnul Iuliu Winkler, a cărui activitate în Parlamentul European o apreciez în mod deosebit”, a susținut europarlamentarul, care este propunerea PNL-USR-USMR pentru a fi premierul României, după ce Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură acum două luni. PSD a anunțat că îl vrea prim-ministru pe Sorin Grindeanu, președintele partidului, iar acum este un blocaj.

Anunțul a venit la 10 zile după ce partidul condus de Ilie Bolojan a anunțat că începe formalitățile statutare pentru excluderea lui Rareș Bogdan și a altor 15 contestatari ai șefului PNL, printre care Lucian Bode, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu.

Aceștia au fost acuzați că „au încălcat în mod repetat obligația de a apăra opțiunile politice și deciziile PNL, participând la acțiuni și demersuri contrare intereselor partidului”. Deocamdată, însă, cei 16 puciști nu au fost excluși din partid și așteaptă decizia instanțelor cărora li s-au adresat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 01.07.2026, 14:48

    Pramatia asta trebuie sa DISPARA din viata publica. O RUSINE pentru faptul ca a fost in pnl!!!

  • Avatar comentarii

    Constantean08 01.07.2026, 16:50

    Cât îl mai suportăm pe acest măscărici? Pe acest bufon special. Toți specialii de la Bruxelles, în opinia mea, câștigă bani fără absolut nici un merit. Bani, pe cârca celor de rând. Ce fac ei acolo, pentru românii de rând? Ies la rampă, prin rotație, aranjați, vorbind limbajul lor. Ce rostesc, rostesc la ordin și cum vor alții. Alți speciali. Că doar sunt în toată Europa. Marionete speciale.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește