Reacția ONU după ce Trump a decis suspendarea contribuției SUA la bugetul Organizației Mondiale a Sănătății: „Nu este momentul!”

Comentează

Președintele SUA, Donald Trump, a sistat contribuția SUA la bugetul
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Prima reacție a venit din partea ONU, care consideră că nu este momentul reducerii fondurilor pentru OMS, în contextul crizei provocate de pandemia de Covid-19.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, consideră că “nu este momentul potrivit pentru a reduce resursele şi operaţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sau ale oricărei alte organizaţii umanitare în combaterea virusului”, în reacţie la decizia anunţată de preşedintele Trump de a întrerupe contribuţia SUA la bugetul OMS, transmite AFP.

“Convingerea mea este că OMS trebuie să fie susţinută, deoarece este absolut esenţială pentru eforturile lumii în câştigarea războiului împotriva COVID -19”, a adăugat Antonio Guterres, reafirmând că va exista suficient timp pentru a studia ulterior “cum au reacţionat toţi cei implicaţi în criză”.

În reacţia sa critică la decizia americană, de o virulenţă rară apreciază AFP, Antonio Guterres a susţinut că aceleaşi fapte pot fi interpretate diferit de diferite entităţi.

“După ce vom vom întoarce pagina finală a acestei epidemii, va fi un moment în care să revenim pe deplin pentru a înţelege cum a putut să apară o astfel de boală şi să îşi răspândească efectul devastator atât de repede asupra întregii lumi. Lecţiile învăţate vor fi esenţiale pentru a gestiona eficient provocări similare, dacă acestea vor apărea în viitor. Dar acesta nu este momentul şi nici nu este momentul pentru a reduce resursele pentru operaţiunile OMS ”Antonio Guterres, secretarul general al ONU

Reprezentantul ONU consideră că este timpul unităţii, în care comunitatea internaţională să conlucreze solidar pentru a opri acest virus şi consecinţele sale devastatoare, relatează Agerpres.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
Ultimele știri
08:00
Un bărbat și-a ucis tatăl biologic la câteva ore după ce l-a întâlnire, în Anglia: „M-a intimidat cu prezența lui”
07:59
„Schema pungilor de plastic”: o casieră a furat 40.000 de euro folosind aceeași metodă de peste 1.000 de ori, într-un supermarket din Elveția
07:55
Pericol uriaș într-o pădure din Iași: peste 70 de bombe și proiectile neexplodate, descoperite pe un teren unde oamenii merg la plimbare
07:54
Netanyahu cere verificări drastice ale zborurilor spre Israel după tentativa de deturnare a avionului FlyDubai
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale