„Da, asta mi-aduce aminte de situaţia pe care am găsit-o la RA-APPS în 2007, la Regia de Protocol, când demnitarii care ar fi trebuit să părăsească locuinţele de serviciu erau uitaţi cu anii prin aceste imobile, plătind o chirie foarte mică. Cred că, dacă această informaţie este corectă, cea pe care aţi spus-o, adică încă sunt oameni care n-ar trebui să stea în aceste locuinţe pentru că nu mai sunt în sistemul de justiţie şi stau la nişte chirii modice, ministerele responsabile, nu ştiu dacă este Ministerul Justiţiei sau Finanţele, ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chiriile cu rata inflaţiei”, a declarat luni seară, Ilie Bolojan, la B1Tv.

De asemenea, premierul spune că oamenii privesc la evoluția chiriilor, ajustând chiriile în funcție de realități.

„Aşa mi se pare normal. Aşa se întâmplă şi în sectorul privat. Oamenii se uită care este evoluţia chiriilor şi îşi ajustează chiriile în funcţie de realităţi. Dacă de atâţia ani de zile nu au mai fost aduse la zi, înseamnă că, într-adevăr, sunt la nişte valori foarte mici”, spune Bolojan.

De asemenea, Bolojan a evidențiat că este necesară gestionarea mai bună a locuințelor de serviciu. A spus că va face verificări și în domeniul acesta.  

Drumul senatorului Ciprian Paul Pintea de la contravențional la penal. Minciuna pe care a spus-o judecătorilor pentru a scăpa basma curată
Recomandări
Drumul senatorului Ciprian Paul Pintea de la contravențional la penal. Minciuna pe care a spus-o judecătorilor pentru a scăpa basma curată

„În general, activele statului, puţine câte le mai avem, trebuie gestionate în aşa fel încât, pe de o parte, dacă ai nevoie de locuinţe de serviciu, să ai întotdeauna un stoc de locuinţe pe care să le acorzi. Nu ştiu, medicilor specialişti, dacă vin într-un oraş şi nu au locuinţă, până îşi fac un rost, până se stabilizează, magistraţilor, dacă sunt trimişi într-un anumit oraş pentru a-şi desfăşura activitatea, au nevoie de cazare.

De militari care vin temporar să fie în serviciul ţării, dar care, bineînţeles, după ce îşi termină toate aceste activităţi, ar trebui să părăsească imobilele, să mai rămână şi pentru cei care trebuie să îi înlocuiască pe ei. Dacă nu pleacă de acolo, ceea ce uneori s-a mai întâmplat, sau dacă statul nu gestionează bine aceste active, noi stăm în chirii şi plătim chirii foarte mari pe pieţele private”, a mai declarat premierul.

Ministerul Justiției închiriază 81 de locuințe de serviciu unor foști și actuali magistrați, avocați și notari, potrivit unui articol publicat de Europa Liberă România. Dintre aceștia, 36 sunt pensionari care beneficiază de pensii speciale.

În acest context, Ministerul Justiției a venit cu o reacție, luni, în urma acuzațiilor că zeci de magistrați plătesc în centrul Bucureștiului chirii cuprinse între 60 și 197 de lei. Acesta a precizat că „a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

1 comentariu
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Nerasist 21.07.2025, 23:15

In 2007 chiria pentru o garsonieră modesta în centru era peste 300 euro. Tot subevaluată. Vreau o lista cu vinovații care trebuie să plătească diferență. Și vreau la prețul pieței și cine are, sau avea deja casa in localitate, sau județele limitrofe, să plătească dublu pagubei și să nu mai beneficieze. Eu cu 1000 de lei pe membru de familie, nu am de ce sa dau un leu pentru paguba asta. Vreau să găsiți o soluție și să o recuperări ASAP.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.