Unitatea 2 a Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN) în această dimineață, a anunțat Nuclearelectrica într-un comunicat.
Potrivit Nuclearelectrica, motivul deconectării automate a reactorului 2 de la Cernavodă a fost o "disfuncționalitate în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară".
Deconectarea automată s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând conform proiectului. Comunicat Nuclearelectrica:
Specialiștii CNE Cernavodă lucrează la remedierea cauzei, în vederea reconectării Unității 2 la Sistemul Energetic Național, a transmis compania.
"Precizăm faptul că deconectarea automată a Unității 2, precum și lucrările de remediere nu au impact advers asupra securității nucleare a reactorului, pesonalului unității, populației și mediului înconjurător", a mai informat comunicatul transmis de Nuclearelectrica.