O româncă în vârstă de 46 de ani, care lucrează ca vânzătoare de îmbrăcăminte, a fost arestată într-un aeroport din Italia, după ce vameșii au găsit aproape 1,4 kg de droguri ascunse în stomacul său.
Femeia a aterizat în aeroportul Orio al Serio din Bergamo după ce sosise cu un zbor din Bruxelles şi urma să se îmbarce spre oraşul italian Alghero. Ea a fost interceptată de Guardia di Finanza (Poliția Financiară) pe aeroportul din Bergamo, în colaborare cu Agenția Vamală, relatează Ansa. Femeia locuia în Italia din 2013.
Românca a fost oprită în urma unui raport al vamei belgiene și transmis Direcției Antifraudă din Roma. La control, pasagera nu avea bagaj de cală, era vizibil agitată și a justificat lipsa bagajalui spunând că merge să îşi viziteze rudele.
Ulterior, radiografiile efectuate la Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo au confirmat prezența în stomacul femeii a 120 de capsule de plastic, învelite în mai multe straturi de bandă adezivă.
În urma analizei, s-a constatat că recipientele conțineau un total de 1.393 de grame de heroină. După ce pachetele au fost îndepărtate, drogurile au fost confiscate, iar femeia a fost arestată și dusă la închisoarea din Bergamo.
Românca urmează să apară în faţa judecătorilor pentru a răspunde acuzaţiilor care i se aduc.