Rovana Plumb: ”PSD este în creștere în sondaje și acest lucru îi sperie pe adversari”

Comentează

Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat, europarlamentarul Rovana Plumb, a declarat vineri că PSD creşte în sondaje, iar acest lucru îi sperie pe adversarii politici, a căror "singură armă" ar fi jignirile, transmite Agerpres.

"Guvernul PSD a schimbat în bine imaginea României. Suntem a doua ţară din Europa la nivel de creştere economică, iar aceste performanţe sunt recunoscute la cel mai înalt nivel, chiar de preşedintele SUA. PSD este partidul aflat acum în creştere în sondaje şi acest lucru îi sperie pe adversarii noştri politici. De aceea ne atacă pe toate fronturile, încearcă să ne dezbine şi să ne slăbească. Dar noi rămânem uniţi şi vom reuşi. Singura armă a adversarilor noştri sunt jignirile", a spus Rovana Plumb, la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, desfăşurată la Constanţa.

Rovana Plumb a subliniat, totodată, că organizaţia pe care o conduce va susţine candidatura Vioricăi Dăncilă la Preşedinţie, inclusiv prin dialogul direct cu cetăţenii. Ea a vorbit despre progresele României în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de gen, dar a menţionat că există şi o serie de deficienţe.

"România trebuie să continue progresele făcute pe această linie. Şi chiar acum pregătim o serie de măsuri care să ajute la combaterea discriminării de gen. Pentru că este important să ştim că noi avem puterea şi putem schimba lucrurile în bine, cum am făcut de când suntem împreună în această organizaţie. România are încă deficite în ce priveşte egalitatea de gen şi violenţa domestică. Vrem să construim împreună o ţară în care fiecare femeie să fie în siguranţă: acasă, pe stradă, la locul de muncă. În care fiecare femeie să aibă şanse egale de reuşită", a spus europarlamentarul.

Totodată, aceasta a atras atenţia asupra faptului că în România media salariilor orare pentru femei este cu 5,2% mai redusă decât în cazul bărbaţilor, procentaj care situează ţara noastră pe primul loc în clasamentul statelor membre UE.

"Acest Guvern pe care alţii îl critică a introdus ordinul de protecţie provizoriu, un instrument care îi permite poliţistului să intervină rapid, în situaţiile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea victimei violenţei domestice şi să înlăture de îndată agresorul din domiciliu. Este un ajutor pentru cele care au nevoie de protecţie imediată. Suntem primul partid care am sprijinit un premier femeie. Şi bine am făcut. Doamna Viorica Dăncilă îşi îndeplineşte cu succes acest mandat", a adăugat Rovana Plumb.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
BREAKING NEWS
21:01
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier. Este a patra încercare a șefului statului, la exact 5 luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
20:57
Donald Trump a găsit „vinovații” pentru scumpirea carburanților: „Nu din cauza strâmtorii Ormuz”
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”